Pericolul inundațiilor bate la ușă. Vezi ce măsuri iau nemțenii

inundatiiAdministrația Națională de Meteorologie a anunțat o creștere semnificativă a temperaturilor în perioada următoare, fapt ce readuce în prim-plan riscul producerii de inundații. Problema a fost discutată și în Colegiul Prefectural din 29 ianuarie, când prefectul Vlad Angheluță le-a amintit celor prezenți în sală de circulara pe care a trimis-o către toate Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), cu măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și diminuarea efectelor negative ale unor eventuale inundații.

Printre măsurile incluse în circulara trimisă de Prefectura Neamț se numără: salubrizarea și degajarea cursurilor de apă de obstacolele care pot împiedica scurgerea apelor – bușteni și deșeuri lemnoase din albii, de pe maluri și din zonele inundabile; desființarea construcțiilor provizorii de traversare a cursurilor de apă și depozitelor necontrolate de deșeuri de orice natură. Totodată, se impune decolmatarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor de acces la gospodăriile nemțenilor.

Responsabilii din UAT-uri trebuie să verifice stocurile de materiale și mijloace necesare apărării împotriva inundațiilor și să revadă organizarea intervențiilor, stabilind responsabilități concrete pentru membrii comitetelor locale pentru situații de urgență.

Zăporul, pericol pentru Valea Muntelui

Dată fiind încălzirea vremii, nemțenii din Borca, Farcașa și Poiana Teiului trec iar prin emoția zăporului. În acest sens, membrii UAT-urilor respective trebuie să pună în aplicare măsurile pentru diminuarea eventualelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe Bistrița. Totodată, trebuie să-i informeze și pe localnici cu privire la riscul producerii de inundații și să le prezinte măsurile de protecție stabilite de autoritatea locală. În caz de forță majoră, va fi nevoie de implicarea localnicilor și a agenților economici din zonă în aceste acțiuni de protecție socială.

Andreea Amariei

 

 

 

 

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...