Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o creștere semnificativă a temperaturilor în perioada următoare, fapt ce readuce în prim-plan riscul producerii de inundații. Problema a fost discutată și în Colegiul Prefectural din 29 ianuarie, când prefectul Vlad Angheluță le-a amintit celor prezenți în sală de circulara pe care a trimis-o către toate Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), cu măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și diminuarea efectelor negative ale unor eventuale inundații.
Printre măsurile incluse în circulara trimisă de Prefectura Neamț se numără: salubrizarea și degajarea cursurilor de apă de obstacolele care pot împiedica scurgerea apelor – bușteni și deșeuri lemnoase din albii, de pe maluri și din zonele inundabile; desființarea construcțiilor provizorii de traversare a cursurilor de apă și depozitelor necontrolate de deșeuri de orice natură. Totodată, se impune decolmatarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor de acces la gospodăriile nemțenilor.
Responsabilii din UAT-uri trebuie să verifice stocurile de materiale și mijloace necesare apărării împotriva inundațiilor și să revadă organizarea intervențiilor, stabilind responsabilități concrete pentru membrii comitetelor locale pentru situații de urgență.
Zăporul, pericol pentru Valea Muntelui
Dată fiind încălzirea vremii, nemțenii din Borca, Farcașa și Poiana Teiului trec iar prin emoția zăporului. În acest sens, membrii UAT-urilor respective trebuie să pună în aplicare măsurile pentru diminuarea eventualelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe Bistrița. Totodată, trebuie să-i informeze și pe localnici cu privire la riscul producerii de inundații și să le prezinte măsurile de protecție stabilite de autoritatea locală. În caz de forță majoră, va fi nevoie de implicarea localnicilor și a agenților economici din zonă în aceste acțiuni de protecție socială.
Andreea Amariei