Un localnic din Lunca, Vânători-Neamț, a fost găsit de polițiștii de la Târgu Neamț în bar, aseară. Tânărul, de 23 de ani, era arestat la domiciliu și n-ar fi trebuit să iasă din casă. Perchezițiile făcute de oamenii legii aseară la 5 suspecți de incendierea unui autoturism au dus și la depistarea evadatului. Acesta locuiește la una din casele la care polițiștii și mascații au descins.
Astăzi, 12 decembrie, tânărul de 23 de ani va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. „Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, de 23 de ani, din Vânători-Neamț, nu ar fi respectat măsura preventivă dispusă de instanța de judecată. Din cercetările efectuate a reieșit că, acesta ar fi părăsit imobilul unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, deplasându-se la un bar din localitatea Vânători-Neamț, fiind găsit de către un echipaj de poliție”, a declarat Georgiana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cel mai probabil, el se va întâlni cu ruda lui după gratii.
A.C.