Luni, 15 iunie, poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale și ai Poliției Oraşului Buhuşi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău,
au efectuat şase percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, camătă şi abuz în serviciu, precum şi la o instituție publică din oraşului Buhuşi.
Perchezițiile au vizat documentarea şi probarea activităţii infracţionale a şase persoane care, în perioada 2013 – 2015, ar fi dat bani, la diferite persoane din oraşul Buhuşi, percepând în acest sens o dobândă între 50% şi 100%, la fiecare şase luni.
În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate, persoanele bănuite ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă asupra persoanelor vătămate şi membrilor de familie ale acestora.
De asemenea, au fost vizați și patru funcţionari din cadrul unei instituții publice, care şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu înmânând sumele de bani aferente ajutoarelor sociale, pensiilor şi alocaţiilor de stat cuvenite persoanelor vătămate sau membrilor familiilor acestora altor persoane decât beneficiarii de drept.
Astfel, respectivii funcţionari publici efectuau predarea sumelor de bani cuvenite persoanelor vătămate, direct persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.