Polițiștii de la Secția Rurală Săbăoani, cu ajutorul mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au făcut 6 percheziții, în ziua de 25 iulie, la două magazine și la domiciliile a 4 persoane din localitatea Nisiporești.
“În urma perchizițiilor efectuate au fost identificate următoarele bunuri deţinute în mod ilegal: 65 de pachete de ţigări, respectiv 1.300 ţigarete, din Republica Moldova și Ucraina și 10 litri lichid incolor cu miros de alcool”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
“Bunurile menţionate mai sus au fost ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate la Camera de Corpuri Delicte a Poliţiei Municipiului Roman până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii continuă cercetările în cele patru dosare penale privind săvârșirea infracţiunii de «Deţinere şi vânzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia», faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchetul Roman”. (C.M.)