Polițiștii de investigații criminale din Roman, cu sprijinul mascaților de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții la domiciliul unor spărgători de mașini din Roman, în ziua de 16 iulie.
”Din investigații a reieșit că, în noaptea de 30 iunie spre1 iulie 2019, trei persoane cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, din Roman, ar fi sustras din interiorul unui autoturism staționat pe o stradă din Roman, ce aparține unui bărbat de 31 de ani, din Bacău, o stație de emisie-recepție și o antenă. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la 500 de lei”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Perchezițiile au fost necesare pentru a proba activitatea infracțională a celor trei indivizi, cel de 47 de ani, cunoscut sub porecla Manix, având un cazier întins pe câteva pagini. Mai nou, Manix a învățat că scapă de dosar penal dacă victimele sale își retrag plângerile, așa că face tot ce-i stă în putință să le convingă. La rându-le, polițiștii se străduiesc să strângă dovezi împotriva lui. După acțiunea de ieri, doar el a fost reținut, pentru că ceilalți doi n-au fost găsiți. Astăzi, Manix va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
C.M.