Percheziţii cu mascaţi, 3 tâlhari şi 2 tăinuitori-ridicaţi de poliţie

Trei tâlhari, în vârstă de 18, 26 şi 30 de ani, toţi din Icuşeşti, precum şi doi tăinuitori (o femeie de 46 de ani şi un bărbat de 50 de ani – care au ştiut ce faptă au comis cei 3, dar nu i-au denunţat) au fost ridicaţi de poliţişti, în ziua de 7 octombrie. Casele lor au fost percheziţionate de polițiștii de la Secția Rurală Ion Creangă, împreună cu cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman, însoţiţi de luptătorii de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

„La domiciliul tânărului de 26 de ani au fost găsite două telefoane mobile, un lănţişor de aur ce aparţine părţii vătămate, precum şi suma de 3.900 lei, reprezentând contravaloarea a 1.000 dolari, ce ar fi fost schimbată recent la o casă de schimb valutar. Totodată de la cele trei locaţii au fost ridicate mai multe bunuri electronice (telefoane, tablete), precum şi scule electrice ale căror provenienţă persoanele percheziţionate nu au putut-o justifica şi despre care există indicii că ar face obiectul cercetărilor în alte dosare penale”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

În noaptea de 27 spre 28 septembrie, cei 3 au pătruns într-o locuinţă şi, prin violenţă, au furat 6.500 dolari, 200 euro, 700 lei, două telefoane mobile, un lănţişor de aur şi un inel. Poliţiştii au stabilit că, la scurt timp după comiterea faptei, bărbatul şi femeia au aflat ce-au făcut tâlharii, dar nu s-au dus să anunţe poliţia.

„Ca urmare a probatoriului strâns de polițiști, cei trei tineri au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cei doi adulți au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca astăzi să fie prezentați instanţei de judecată cu propunerea luării unor măsuri preventive”, a adăugat inspectorul Elena Bulgărea. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital

Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs duminică,...

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...