pistol 04Mihai Adrian Buză, un bărbat de 29 de ani, găzduit de un prieten din Roman, a fost arestat, în după-amiaza de 3 ianuarie, după ce s-a lăudat pe la cunoscuţi că are un pistol „adevărat”, adus din Germania. Pe 2 ianuarie, Buză s-a trezit cu poliţiştii la uşă, iar la percheziţie i-a fost găsită, într-adevăr, arma cu care se lăuda: un pistol de calibru 9 mm (cel mai mare existent) şi muniţia aferentă, adică aproape 300 de cartuşe. Întrebat despre provenienţa armei şi a numărului impresionant de cartuşe, tânărul a spus iniţial că le-a găsit, apoi că le-a cumpărat de la cineva care a trecut, întâmplător, prin faţa casei în care locuieşte şi l-a întrebat dacă nu este interesat de o astfel de achiziţie. Bineînţeles că anchetatorii nu l-au crezut şi continuă cercetările pentru a stabili de unde provine pistolul şi în ce condiţii a ajuns în posesia lui Buză. Reţinut iniţial pe bază de ordonanţă, tânărul a fost dus la Judecătoria Roman, iar magistraţii au emis mandat de arestare pe numele lui, sub acuzaţia de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (C. MIRCEA)

Articolul precedentRevelion fără incidente, petreceri cu mii de oameni
Articolul următorGerul Bobotezei la Piatra Neamț: mai frig ca pe vârful Ceahlăului!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.