0:00

De la 1 aprilie 2018 guvernul promite ajutor de incluziune. Moldova, zona cea mai afectată de sărăcie, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGuvernul României a adoptat proiectul de lege privind venitul minim de incluziune, act normativ care integrează ajutoarele sociale acordate familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate, după cum a informat Biroul de presă al Guvernului la finalul lunii martie. „Noile reglementări încurajează părinții să-i trimită pe copii la școală, stimulează încadrarea persoanelor apte pe piața muncii, crește cuantumul sprijinului acordat și asigură atingerea obiectivului României de reducere a numărului de persoane sărace cu 580.000 până în 2020, conform Strategiei Europa 2020. Noul program al venitului minim de incluziune va fi aplicat începând cu 1 aprilie 2018. Efortul bugetar pentru 2018, atât pentru aplicarea noului program, cât și pentru implementarea ajutoarelor sociale conform legii aflate acum în vigoare, este estimat la 2,087 miliarde lei. Pentru 2019 și 2020 efortul bugetar este estimat la 2,412 miliarde lei anual, cu 1,012 miliarde lei mai mult comparativ cu un an de plăți în condițiile legislației actuale”, informează Biroul de presă al Guvernului.

Potrivit proiectului de lege, venitul minim garantat, alocațiile pentru susținerea familiilor sărace și ajutoarele pentru încălzire, cele trei tipuri de programe de asistenţă socială care se aplică acum, vor fi unificate în venitul minim de incluziune.

Primul tip de sprijin va fi ajutorul de incluziune, care presupune un sprijin financiar variabil, în funcție de venitul familiei şi care va fi acordat persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei. „În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă, în fiecare lună”, informează Guvernul.

Totuşi, pentru a beneficia de acest ajutor, solicitanţii trebuie să încerce să-şi găsească un loc de muncă, lucru pe care îl pot demonstra prin înscrierea la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și care nu au refuzat un loc de muncă. „Fac excepție de la această condiționalitate persoanele care asigură creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani sau a unui copil în vârstă de până la 18 ani dacă au un handicap grav sau accentuat, îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap/dizabilitate gravă sau accentuată, a uneia sau mai multe persoane vârstnice dependente, urmează o formă de învățământ, participă la programe de pregătire profesională, este încadrată în muncă”, comunică de la Guvern.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, pe plan naţional, numărul de beneficiari ai ajutorului de incluziune va crește cu 34% față de numărul de beneficiari actuali ai ajutorului social, respectiv de la 257.000 la 344.600 familii și persoane singure. Ajutorul mediu va crește cu 58% față de cel actual, respectiv de la 221 lei lunar la 349 lei lunar. „De asemenea, se estimează că pentru aproximativ 230.000 de familii și persoane singure se va plăti ca sprijin complementar contribuția de asigurări sociale de sănătate (o altă formă de sprijin care face parte din ajutorul de incluziune), iar pentru 70.000 de familii și persoane singure se va plăti asigurarea obligatorie pentru locuință (și aceasta inclusă în ajutorul de incluziune)”, precizează Biroul de presă al Guvernului.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentDoctorul Iosif Koszeghi candidează pentru PNL
Articolul următorCum arăta ajutorul pentru încălzire propus de Guvern și cum poți primi acest ajutor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.