isj neamt conducere

* „generalul” Stan: „La Inspectoratul Școlar a rămas aceeași echipă. Nu s-a făcut nicio modificare nici la Casa Corpului Didactic”
* se zvonise că se află în pericol scaunul prof. Gabriela Banu, membru PNL cu vechime
* zvonuri similare au făcut referire şi la prof. Lăcrămioara Secară, directoarea Casei Corpului Didactic

Contrar zvonurilor, funcțiile de la vârful administrativ al învățământului nemțean nu au fost clintite. În weekend-ul care tocmai a trecut, Ministerul Educației Naționale a împărțit mandatele pentru conducerea Inspectoratului Școlar Neamț și pentru Casa Corpului Didactic. Astfel, la nivel teoretic, cele două instituții vor fi conduse, în continuare, de aceeași oameni, cel puțin un an de zile, atât cât sunt valabile noile mandate. Practic, numirile care se fac prin detașare trebuie reactualizate până cel târziu la data de 31 august. În acest context, dacă vântul politic suflă unde vrea, am putea asista la noi schimbări mai devreme de sfârșitul noului an școlar.

„La Inspectoratul Școlar a rămas aceeași echipă. Nu s-a făcut nicio modificare nici la Casa Corpului Didactic”, a precizat prof. Viorel Stan, fostul și actualul inspector general școlar. Inspectorul Stan va fi secondat, în continuare, de prof. Gabriela Banu și de prof. Elena Laiu, iar la Casa Corpului Didactic activitatea managerială rămâne în responsabilitatea prof. Lăcrămioara Secară. Astfel, dacă în cazul inspectorului general se pare că nu au existat emoții, asta și datorită culorii în ton cu „moda” de la centru, în cazul inspectorului școlar general adjunct Banu, lucrurile nu au stat la fel deoarece, după cum se știe, aceasta este membru PNL cu vechime. Vestea că va rămâne deocamdată la cârma inspectoratului școlar nu a surprins-o pe inspectoarea Banu care a precizat că în următoarea perioadă este mult de muncă la nivelul învățământului.

„Din punct de vedere profesional, fără a afișa o falsă modestie, cred că mi-am făcut treaba și mă așteptam la această decizie. Din punct de vedere politic, pot să vă spun că nu am discutat oficial cu nimeni despre faptul că ar trebui să plec sau să rămân la inspectorat. Totuși cred că decizia este una bună în contextul în care, prin menținerea neschimbată a unei echipe se crează un mediu de stabilitate”, a spus inspectoarea Banu.

Nici în cazul inspectoarei Laiu n-au existat prea multe îndoieli că nu-și va continua parcursul, deoarece susținerea vine din partea aceluiași partid dominant, aceasta făcând parte din Organizația de Femei a PSD Târgu Neamț.

Și la Casa Corpului Didactic, prof. Lăcrămioara Secară a primit vestea ca i-a fost încredințat un nou mandat, dar a menționat că nu a văzut foaia cu decizia. „Am fost anunțată telefonic că la inspectorat a venit un fax cu decizia. Eu nu am văzut deocamdată acea foaie, deci nu pot să vă spun nimic sigur până nu văd. Profesional cred că mi-am făcut datoria și, în continuare, obiectivul meu este același: dezvoltarea activității instituției pe care o conduc. Din punct de vedere politic, astăzi ești, mâine nu ești. Nu vreau să se comenteze despre acest aspect, deoarece nu vreau ca activitatea mea profesională să fie asociată cu latura politică. Eu nu am intrat în această instituție pe ușa din dos”, a spus Lăcrămioara Secară, directoarea Casei Corpului Didactic. Întrebată dacă mai este membru activ PNL, doamna Secară nu a dorit să dea un răspuns lăsând impresia ori că nu mai face parte din partid ori că „s-a lepădat” de doctrina acestuia.

Așadar, în învățământul neamțean, începutul noului an școlar va sta sub semnul vechii conduceri, fie că e vorba de competențe profesionale sau numiri venite pe linie de partid.

Marian TEODOROF

Articolul precedentVai de pompierii noștri …
Articolul următorȘedință extraordinară la CJ Neamț

1 COMENTARIU

  1. VAI DE MAMA LOR SARACI AU REZULTATE POLITICE BUNE CA RESTUL IL FAC ALTII CUM SA SCHIMBI O ECHIPA ASA CAPABILA CA NICI NU GASESTI IN TOT JUDETUL AI PILE LA PSDEU RAMAII CACI NU CONTEAZA CE STII CONTEAZA CE URLII SI TE MIRI CA SUNT SI PROFESORII HALAL SE VEDE CA SUNT DOCTORATII DIN TIMPUL LUI CEASCA NU LASA SCAUNUL NICI MORTII . HAI .TONTALAII

Comentariile sunt închise.