Pensionarii primesc banii de la poștași începând din 10 ianuarie

Poștașii vor începe distribuirea pensiilor începând din data de 10 ianuarie 2020. Anunțul a fost făcut astăzi, 4 ianuarie, de Horia Grigorescu, șeful Poștei Române. Întârzierea este explicată prin faptul că în această perioadă instituțiile și autoritățile publice sunt libere și abia din 6 ianuarie se reia activitatea. „Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice sfârșit de an, și în 2019 are loc închiderea de an, acel moment în care se trage linie închizându-se creditele bugetare, făcându-se curățenie în bugete, urmând ca acestea să fie deschise în prima zi de lucru a noului an. Așadar, partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice virează Poștei Române prima tranșă a banilor începând cu 7 ianuarie. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile. La fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate și anul acesta în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării și efortului susținut al poștașilor români, cărora le mulțumesc”, explică directorul Horia Grigorescu în postarea de pe pagina oficială de Facebook a Poștei Române. Explicațiile sunt însoțite de o descriere grafică ce compară o lună obișnuită de livrare a pensiilor și luna ianuarie.Pensionarii primesc banii de la poștași începând din 10 ianuarie (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...