* legea este deocamdată doar la stadiu de proiect
Tot mai mulți pensionari acumulează datorii de la o lună la alta, debite pe care cu greu mai reușesc să le readucă la zi. Este și motivul pentru care e pe cale să apară o nouă lege, menită să ajute la recuperarea banilor. Mai nou, casele de ajutor reciproc ar putea să-i someze cu titlu executoriu pe pensionarii datornici. Debitele, odată oprite de Casele de Pensii, ar fi redirecționate către CARP-uri. Ce-i drept, proiectul de lege este deocamdată doar la nivel de dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii până pe 23 octombrie. După această dată și cu eventuale modificări, actul normativ va ajunge pe masa parlamentarilor.
Ce presupune executarea silită
În Codul de procedură civilă executarea silită este descrisă ca fiind metoda juridică de recuperare a unor datorii, contracte notariale de bunuri sau bani, credite bancare sau alte situații identice. Executarea silită începută la cererea unui creditor se poate face prin toate mijloacele posibile: poprire, sechestru, vânzare de bunuri mobile sau imobile. O analiză făcută la nivel național arată că aproape 10% din pensionarii României au restanțe la instituțiile financiare. În judeţul Neamț, peste 20% din populația județului e reprezentată de pensionari. Asta înseamnă aproximativ 118.000 de persoane care au ieșit deja din câmpul muncii.
Ioana HAGI-STAN



