Comisia Europeană a activat procedura de suspendare a plăților pentru România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Motivul ține de „etapa 215”, care se referă la intrarea în vigoare a unui cadrul legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Din 2022, au existat mai multe tentative de a legifera situația pensiilor speciale și mai multe proiecte care limitau aceste drepturi au fost votate în Parlament. Motivul a fost tocmai pericolul de a pierde fondurile din PNRR. Dar aceste eforturi s-au lovit de rezistența arătate de Curtea Constituțională. În august 2022, CCR declara neconstituțională o lege prin care erau eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor. La finalul lunii noiembrie 2023, judecătorii CCR declarau neconstituțională o lege votată în Parlament care elimina pensiile speciale pentru aleșii locali. Ultimul demers de limitare a cheltuielilor cu pensiilor speciale a fost în decembrie 2024, dar CCR invalida și acest demers deoarece „impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu aflate în plată, inclusiv a celor militare, este neconstituțională”. Această opoziție venită din partea judecătorilor CCR face ca orice demers menit să reformeze acest sistem al pensiilor specială să pară aproape imposibil.
Comisia Europeană constatase anterior neîndeplinirea altor cinci etape din cea de-a treia cerere de plată a României, după cum a comunicat pe 15 octombrie 2024. Etapele considerate nesatisfăcătoare acoperă diverse domenii de importanță crucială pentru dezvoltarea României: investițiile la metrou în București și Cluj Napoca, îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor energetice de stat și operaționalizarea politicilor de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat.
Ce înseamnă procedura de suspendare a plăților
Activarea procedurii de suspendare a plăților, conform Regulamentului privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), nu implică pierderea completă a fondurilor. Aceasta oferă României o perioadă suplimentară pentru a remedia neîndeplinirile, beneficiind în același timp de o plată parțială pentru etapele finalizate cu succes.
În prezent, Comisia Europeană a transmis evaluarea preliminară pozitivă a etapelor îndeplinite Comitetului Economic și Financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a emite un aviz. Simultan, Comisia a informat România cu privire la motivele care stau la baza considerării etapei 215 ca fiind nesatisfăcătoare.
România are la dispoziție o lună pentru a prezenta observații Comisiei, urmând ca aceasta, după primirea avizului CEF și analizarea punctelor de vedere ale României, să adopte o decizie de plată și să declanșeze transferul fondurilor. În cazul în care Comisia își menține evaluarea negativă cu privire la anumite etape, o parte din plată va fi suspendată, conform metodologiei specifice de suspendare a plăților aplicată tuturor statelor membre.
În această situație, România va beneficia de o perioadă de șase luni pentru a rectifica neîndeplinirile. La finalul acestei perioade, Comisia va reevalua situația. Dacă etapele restante sunt considerate îndeplinite în mod satisfăcător, suspendarea va fi ridicată, iar plata sumei suspendate va fi efectuată.
Z.C.