0:00

Pensiile cresc de la 1 ianuarie, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLuni seara, 21 noiembrie, o serie de măsuri cu caracter social au fost anunțate de liderii coaliției de guvernare. Cea mai așteptată a fost mărirea pensiilor, premierul Nicolae Ciucă declarând: „Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”.

De asemenea, premierul a anunțat că „vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare”.

În afara pensiilor, măsurile adoptate au vizat și situația alocațiilor și a indemnizațiilor de handicap. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a menționat într-o postare pe Facebook: „În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație. Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației”.

Valoarea totală a acestui pachet social este de 26,65 miliarde de lei.

Aceste măsuri au primit însă și critici din partea opoziției. Liderul USR, Cătălin Drulă, i-a criticat pe cei de la guvernare pentru măsurile luate, văzute de acesta ca fiind insuficiente: „După luni de zile de alba-neagra cu pensiile românilor, minciuna PSD și PNL s-a dovedit pe de-a întregul: pensiile cresc cu doar 12,5%, deși până la limita din PNRR se puteau crește cu 27%. O creștere care nu acoperă nici măcar inflația de 15%. Bambilici și umilire a părinților și bunicilor noștri. Să nu uităm că pensiile speciale sunt în medie de 8 ori mai mari decât cele contributive (=normale). Nici PSD, nici PNL nu vor eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Ba de la 1 ianuarie se mai adaugă pensii noi speciale, pentru primari”, a menționat Cătălin Drulă, citat de stiripesurse.ro.

Z.C.

Articolul precedentBărbat din Neamț condamnat la 13 ani de închisoare pentru uciderea soției
Articolul următorNeamț: Razii pe șosele, amenzi de 130.000 lei
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.