0:00

Pedepse cu suspendare în dosarul celei mai mari spălări de bani, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTribunalul Neamţ a soluţionat “volumul II” al celui mai mare dosar de spălare de bani instrumentat în judeţul Neamţ şi a decis, în ziua de 17 martie, pedepse cu suspendare pentru protagonişti, cu excepţia “iniţiatorului”. Andrei Părpăuţă, cel depre care procurorii au spus că a constituit un “grup infracţional organizat”, specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani, a primit 3 ani cu executare, dar pedeapsa I se va contopi cu cea de 6 ani din dosarul “mamă”, aşa că nu va sta nicio zi în plus după gratii. În schimb, este obligat prin sentinţă ca, împreună cu Marius Pleşca şi firma acestuia Agral Star SRL, să plătească 1.368.200 de lei către ANAF, sumă pentru recuperarea căreia este instituit sechestru asigurator. Marius Pleşca a primit şi doi de ani de închisoare cu suspendare.

Ceilalţi inculpaţi din dosar au achitat deja prejudiciul. Cel mai mult Alexandru Cucoş, care a plătit 620.540 de lei către ANAF şi a fost condamnat la un de închisoare, cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani. De asemenea, Gheorghe Asmarandei a achitat 436.936 lei şi a luat 8 luni cu suspendare, exact la fel ca Ioan Răzvan Aursulesei, care a plătit şi el aproape 250.000 de lei către ANAF. Gheorghe Augustus Irimia a scăpat cu o amendă penală. Sentinţa este la prima instanţă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, care va pronunţa hotârărea definitivă.

Când au decis să-l trimită în judecată, procurorii DIICOT au stabilit că, în perioada 2008-2011, Părpăuţă a pus pe picioare o adevărată reţea infracţională care se ocupa cu înfiinţarea unor firme sau cu preluarea unor societăţi fantomă. La rândul lor, administratorii firmelor fantomă căutau alţi patroni care voiau să câştige bani. Se tăiau facturi cu sume uriaşe, după care se făceau plăţi prin conturile firmelor implicate, iar banii erau scoşi şi restituiţi patronilor. Părpăuţă era cel care dădea ordinele şi stabilea cum se procedează pentru spălarea banilor şi reintroducerea lor pe piaţă. Procurorii au stabilit că, prin aceste activităţi, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 7,5 milioane de lei (75 de miliarde vechi).

 

Articolul precedentEmilia Arcan și Bogdan Bosovici îl notifică pe dr. Lazăr că nu mai este manager
Articolul următorDirectorul Spitalului Județean nu se predă: cere prefectului revocarea notificării CJ!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.