0:00

Sediul administrativ al Petrom, prădat de hoţi

Trei hoţi cu „iniţiativă” au pătruns, sâmbătă seara în sediul administrativ al Petrom, din spatele magazinului Petrodava, şi au furat mai multe ţevi din inox şi alte bunuri, tot din metal, cu intenţia de a le vinde la un centru de colectare a deşeurilor. Hoţii, care au vârste între 31 şi 36 de ani, au fost prinşi în flagrant de o echipă de poliţişti, iar obiectele – în valoare de aproximativ 3.000 de lei au fost recuperate. Infractorii au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de furt calificat, iar ieri au fost duşi la parchet pentru audieri.

Bebeluş de două luni rănit în accident

O femeie de 41 de ani din Vânători, care-şi conducea maşina vineri după-amiază, pe strada Orhei din Piatra Neamţ, a lovit un landou, în care se afla un bebeluş de două luni. Mama copilului împingea căruţul pe trecerea pentru pietoni şi nu s-a aşteptat ca autoturismul să nu oprească. Din fericire, copilul a avut noroc şi nu a fost rănit grav.

Vineri seara, după doar câteva ore de la primul accident, un bărbat de 57 de ani din Dumbrava Roşie a fost lovit de un autoturism, în timp ce traversa DN 15, tot pe o trecere pentru pietoni.

Având în vedere numărul mare de accidente care se petrec din vina şoferilor care nu acordă prioritate pietonilor, încă de sâmbătă Serviciul de Poliţie Rutieră Neamţ a intensificat acţiunile de supraveghere a traficului în zonele în care există zebre pe care şoferii le ignoră de obicei.

Cu viteză, într-un podeţ din beton

Trei tineri au fost răniţi într-un accident produs, din cauza vitezei, pe DN 2, în afara localităţii Traian, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3. Autoturismul în care se aflau cei trei erau condus, cu viteză, de un şofer de 21 de ani, care nu a respectat limitarea de 70 km/h, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a pătruns pe contrasens, a ieşit de pe şosea, s-a izbit într-un podeţ din beton şi s-a oprit într-un gard. Atât şoferul, cât şi cei doi pasageri – unul de 20 de ani, iar celălalt de 24 de ani – au fost transportaţi la spital. Conducătorul auto a fost testat şi s-a stabilit că nu consumase alcool. Pe numele lui poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Combinaţie zăpadă – alcool

Prima ieşire în decor din cauza zăpezii s-a produs în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în localitatea Barticeşti, din comuna Boteşti, unde o autoutilitară a ajuns în şanţ. Şoferul a sunat el însuşi la poliţie, iar când a sosit echipajul la faţa locului, a dat vina pe carosabilul acoperit cu un pic de zăpadă. Nu s-a aşteptat, probabil, să fie testat şi nici să fie condus direct la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după ce etilotestul a indicat că băuse înainte de a se urca la volan. Individul, care are 26 de ani şi este din Bacău, a rămas fără permis şi este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Pentru aceeaşi infracţiune este cercetat şi un tânăr de 23 de ani din Piatra Neamţ, care a intrat într-un copac din Gârcina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Şoferul a scăpat nevătămat, în schimb nu se poate spune acelaşi lucru despre autoturism.

C. MIRCEA

Articolul precedentSâmbăta incendiilor provocate intenţionat
Articolul următorRăul, adevărul din revoluţie şi evoluţia