0:00

O femeie călcată de căruţă a paralizat

O femeie de 48 de ani din satul Soci s-a nenorocit pe viaţă, în ziua de 8 aprilie, după ce a fost călcată de propria-i căruţă. Femeia îşi ducea calul de căpăstru pe un drum din spatele casei şi, la un moment dat, animalul s-a speriat, a luat-o la galop, a dezechilibrat-o şi a trecut cu căruţa peste ea. Cu 6 coaste fracturate şi cu leziuni şi la nivelul coloanei vertebrale, femeia a fost dusă la spital în stare de tetrapareză spastică (paralizie a mâinilor şi picioarelor). După ce i-au acordat îngrijirile necesare, pentru a rezista la drum, medicii au decis s-o transfere la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.

Tot în ziua de 8 aprilie a mai fost un accident, pe strada Petru Movilă din Piatra Neamţ, din fericire mult mai uşor decât cel de la Soci. Un tânăr de 23 de ani, care conducea un moped, s-a dezechilibrat, se pare, după ce s-a intersectat cu o autoutilitară, şi a căzut pe asfalt. Poliţiştii au început o anchetă pentru a lămuri cum anume s-a produs accidentul şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Dosare penale în trafic

Doi şoferi s-au ales cu dosare penale, în ziua de 8 aprilie, după ce au fost traşi pe dreapta de către poliţişti. Un tânăr de 26 de ani conducea un autoturism neînmatriculat prin Roman, dar îi pusese plăcuţele cu numărul provizoriu de la altă maşină, aşa că este cercetat pentru două infracţiuni, iar un bărbat de 47 de ani din Moreni, comuna Văleni, era băut la volan şi a refuzat recoltarea de sânge. Şi aşa, şirul şoferilor responsabili s-a lungit cu încă două exemplare.

Violator de bătrâne prins în Italia

Un individ de 46 de ani din Piatra Şoimului, pe numele căruia exista un mandat european de arestare pentru viol, tâlhărie şi violare de domiciliu, a fost prins de autorităţile italiene şi “expediat” în România. În ziua de 8 aprilie, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale l-au preluat pe Ion Nistor (46 de ani) şi l-au băgat la arest. El va fi anchetat şi trimis în judecată, pentru că, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2013, a intrat în casa unei bătrâne din localitate, pe care a lovit-o şi a violat-o, iar când a plecat i-a luat telefonul mobil.

Cioban gospodar, la un pas de a incendia două case

Un cioban gospodar din Făurei a fost la un pas de a incendia două case izolate, situate în apropierea stânei la care lucra. În ziua de 8 aprilie, omul a dat foc vegetaţiei uscate din preajma stânei, iar flăcările s-au extins rapid şi au pârjolit tot pe o suprafaţă de două hectare. Pompierii militari, ajutaţi de voluntarii din localitate, au început lichidarea focului dinspre case spre focar, tocmai pentru a proteja imobilele. Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal ciobanului, sub acuzaţia de distrugere prin incendiere.

Foc în cimitirul Bisericii Buna vestire

Nişte lumânări aprinse, probabil prea multe şi aşezate prea aproape una de alta, au provocat un incendiu în cimitirul Bisericii Buna vestire, din cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ. Pompierii au fost chemaţi în ziua de 8 aprilie, puţin după ora 16, şi au găsit două morminte în flăcări. Au ars două cruci şi mai multe coroane.

Grupaj de C. MIRCEA

Articolul precedentO fată de 15 ani a fugit de acasă pe 1 martie
Articolul următor(Dez)interesul poartă fesul