Patru tineri din Vaslui, pierduţi în ceaţă la Dochia

actiune salvamont

Vremea capricioasă din ultimele zile nu a fost foarte potrivită pentru ascensiunile montane, dar fiind plin sezon turistic, iubitorii de munte nu s-au descurajat. Patru dintre ei, de loc din Vaslui, au avut ghinonul să ajungă în zona platoului Dochia, de pe masivul Ceahlău, în seara de 22 iulie, în jurul orei 18. Plouase abundent, potecile erau periculoase – inclusiv din cauza rădăcinilor de brad pe care se alunecă uşor, iar peste toate era şi o ceaţă densă, care scădea vizibilitatea sub 10 metri.

“În jurul orei 18, s-a primit un apel, prin Dispeceratul naţional Salvamont din Braşov, prin care eram anunţaţi că patru tineri din Vaslui sunt rătăciţi în zona platoului”, ne-a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. “Echipa de permanenţă din Dochia a reuşit să-i localizeze în zona Jgheabul cu Hotare – Vârful Lespezi şi să-i conducă la cabană în jurul orei 19.30”.

Cei patru rătăciţi în ceaţă nu sunt singurii turişti care au avut probleme în drumeţie. În ultimele zece zile, salvamontiştii din Durău au intervenit în mai multe cazuri –  o fractură de membru superior, două traumatisme de  membre inferioare, o plagă profundă  şi un traumatism de genunchi. La rândul lor, salvatorii montani de la Dochia au tratat medicamentos doi turişti care acuzau dureri abdominale acute şi doi turişti care suferiseră plăgi prin înţepare şi prin zdrobire. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...