Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Piatra Neamț continuă activitățile de căutare în vederea depistării numiților Ioan Mădălin Turcu, de 15 ani, Diana Gabriela Armene, de 16 ani, Vasile Andrei Moisă și Mirel Nicolae Lefter, de 17 ani. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanelor căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 23 mai a.c., despre faptul că minorii TURCU IOAN MĂDĂLIN, de 15 ani, ARMENE DIANA GABRIELA, de 16 ani, MOISĂ VASILE ANDREI și LEFTER MIREL NICOLAE, de 17 ani, au părăsit voluntar, în cursul zilei de 23 mai a.c., Centrul ”Sancta Maria”, din Piatra Neamț, unde aceștia erau instituționalizați și nu s-au mai întors.

TURCU IOAN MĂDĂLIN

Semnalmente: înălţime – 1,68 m, greutate – 59 de kilograme, ochi căprui, păr negru. La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat o geacă de culoare kaki, pantaloni de culoare negru, fiind încălțat cu adidași roșii.

ARMENE DIANA GABRIELA

Semnalmente: înălţime – 1,68 m, greutate – 50 de kilograme, ochi căprui, păr lung de culoare șaten, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o maletă de culoare negru, geacă de culoare crem, pantaloni de culoare gri, fiind încălțată cu adidași gri.

MOISĂ VASILE ANDREI

Semnalmente: înălţime – 1,75 m, greutate – 63 de kilograme, ochi căprui, păr negru. La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o geacă de culoare albastră, pantaloni de culoare negru, fiind încălțat cu mocasini.

LEFTER MIREL NICOLAE

Semnalmente: înălţime – 1,73 m, greutate – 83 de kilograme, ochi căprui, păr negru. La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu un tricou alb, geacă de culoare galbenă, pantaloni albaștri.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că minorii părăsesc în mod frecvent Centrul ”Sancta Maria” din Piatra Neamț, fără acordul personalului de supraveghere.

Polițiștii au efectuat verificări atât pe raza municipiului Piatra Neamț, cât și la persoanele și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceștia, însă nu au fost identificați, în continuare efectuându-se activități specifice.

(ZCH.NEWS)

Articolul precedentDescinderi cu mascații în târgul de la Oniceni
Articolul următorIncendiu într-un bloc