Patru adulţi şi un copil intoxicaţi cu ciuperci la Mănăstirea Petru Vodă

Sâmbătă, 16 august, în cursul după-amiezei, ambulanţa a fost solicitată pentru cinci persoane care se simţeau rău. Aceştia au participat la o masă, la Mănăstirea Petru Vodă, după slujba de Adormirea Maicii Domnului.

Cei patru adulţi şi un copil de 4 ani au consumat preparate cu ciuperci şi s-au intoxicat, potrivit comunicatului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ. Aceştia au fost preluaţi de urgenţă de ambulanţele venite din Borca şi Ceahlău şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ pentru tratament.

Angela Croitoru

Foto: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...