Patronul Alpha, soţia şi fetiţa – morţi în accident

accident Bacau septembrie 2014

* familia Livezeanu se întorcea din vacanţă din Bulgaria
* singurul supravieţuitor, băiatul de 11 ani, a fost dus la spital în comă

Radu Livezeanu Boatcă (43 de ani), soţia acestuia şi fetiţa lor, în vârstă de 9 ani, şi-au pierdut viaţa, într-un accident cumplit, petrecut în localitatea Gheorghe Doja din judeţul Bacău, în noaptea de miercuri spre joi. Se pare că patronul Alpha International Piatra Neamţ a adormit la volan, iar autoturismul a intrat pe contrasens şi s-a sfărâmat de un capăt de pod.

“Accidentul s-a petrecut la ora 1,30, pe DN2, în localitate, în condiţiile în care conducătorul auto a pierdut controlul volanului”, a precizat agentul principal Măriuca Samson, din cadrul Biroului de presă al Poliţiei Bacău. “Şoferul a murit pe loc, iar soţia şi fetiţa acestuia au fost resuscitate fără rezultat. Băiatul, în vârstă de 11 ani, a fost transportat la Spitalul judeţean Bacău, în stare foarte gravă, în comă”.

Familia Livezeanu se întorcea din vacanţă din Bulgaria şi mai avea doar câteva zeci de kilometri până acasă. Atât Radu Livezeanu, cât şi soţia lui Iustina aveau permis de conducere şi probabil au şofat pe rând, dar oboseala şi-a spus, la un moment dat, cuvântul. Din păcate, pentru trei dintre membrii familiei a fost ultimul cuvânt. Tudor Livezeanu şi-a revenit, ieri, din comă, a început să se agite şi să strige după părinţii săi, aşa că medicii au decis să-i inducă o comă artificial, pentru a-l proteja.

Dincolo de problemele judiciare ale lui Radu Livezeanu, atât el, cât şi soţia se ocupau îndeaproape de copii. Doi copii, de altfel, foarte reuşiţi, pasionaţi de diverse sporturi, de înot şi de dansuri.

Afaceristul Radu Livezeanu Boatcă a fost arestat, acum doi ani, la cererea procurorilor DIICOT, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Cercetat împreună cu Andrei Părpăuţă, Livezeanu a fost acuzat de producerea unui prejudiciu de 1,5 milioane de lei în dauna bugetului de stat. După o perioadă petrecută în arest, a fost eliberat sub control judiciar, iar acum două luni a obţinut, prin instanţă, ridicarea tuturor interdicţiilor, inclusiv aceea de a părăsi ţara, aşa că a putut să-şi programeze o vacanţă în Bulgaria. Avea să fie, însă, ultima vacanţă. La fel cum a fost şi pentru o altă familie din Piatra Neamţ care plecase spre Spania, în dimineaţa, de 31 august, iar maşina cu care ar fi trebuit să ajungă la aeroportul din Iaşi s-a izbit de un cpac, la limita dintre Trifeşti şi Horia. Bilanţul a fost la fel de trist ca la accidentul din Bacău: cei doi soţi au murit, la fel şi prietenul în maşina căruia se aflau, iar băiatul de 16 ani a fost transportat, în comă, la Iaşi, unde se află şi acum.

Cristina MIRCEA

Autor:

Ultima ora

FOTO. Vaslui. Un autoturism cu o mamă și doi copii a intrat într-un stâlp de electricitate

Un accident de circulație a avut loc miercuri, 2...

FOTO. Atenție șoferi – ample controale ISCTR în trafic

Conducătorii auto, în special cei care conduc camioane supraîncărcate,...

Paradox politico-legislativ. Admiterea dublă la liceu a intrat în vigoare, dar parlamentul o (re)discută!

Scandalul public izbucnit pe marginea admiterii duble la liceu,...

FOTO. Un brad a căzut peste o casă din Piatra-Neamț

În dimineața zilei de 2 septembrie 2026, un arbore...