Pastile de… putut pentru doamne

woman

În trecut, femeile care nu manifestau sau care își pierdeau dorința sexuală erau stigmatizate și numite „frigide”. Astăzi, această problemă este diagnosticată de psihiatri și etichetată drept tulburarea hipoactiva a dorinței sexuale (HSDD). În prezent, nu există niciun tratament pentru această tulburare, însă marile companii farmaceutice doresc să creeze unul care să le dea șansa femeilor să își îmbunătățească viața sexuală. Recent, Daniel Bergner a publicat un articol în New York Times în care rezumă câteva idei din cartea sa „What Do Women Want? Adventures in the Science of Female Desire”. Printre altele, el povestește cum acum doi ani, în SUA, a fost dat publicității un anunț prin care se anunța că se caută femei dispuse să ia parte la un studiu care să testeze efectele unui medicament care ar putea trata tulburarea hipoactiva a dorinței sexuale. Pentru femeile de vârstă mijlocie sau mai în vârstă, este posibil ca menopauza sau urmările ei să joace un rol în apariția HSDD, însă acest lucru este dezbătut de specialiști. Pe de altă parte, pentru un număr destul de mare de femei, lipsa dorinței sexuale poate fi provocată de inhibitorii selectivi ai receptorilor de serotonină (SSRI), compuși des folosiți în antidepresivi. Cu toate acestea, în cazul multora dintre femei se pare că principala cauza care provoacă lipsa dorinței sexuale este chiar monogamia. Acest lucru este explicat prin faptul că HSDD apare mai des la femeile care au de mult timp un singur partener, decât la bărbații monogami. Psihologii evoluționiști susțin că acest fenomen se reduce la acea parte biologică din noi care este înnăscută, argumentând că bărbații au porniri sexuale mai puternice. Totuși, acest subiect al pornirilor sexuale diferențiate în funcție de sex este discutabil. Tot cu privire la acest subiect a realizat și Dietrich Klusmann, psiholog de la Universitatea din Hamburg-Eppendorf, un studiu la care au luat parte 2.500 de subiecți. În urma analizelor, el a constatat că femeile și bărbații care erau implicați în relații proaspăt formate raportau  că sunt atrași unul de celălalt, din punct de vedere sexual, mai mult sau mai puțin egal. În schimb, în rândul cuplurilor care se formaseră de 1-4 ani, s-a observat că dorința femeilor scade, comparativ cu cea a bărbaților. În același timp, scăderea poftei sexuale a femeilor s-a constatat și în rândul cuplurilor de lesbiene.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva: Sute de mii de români au căutat speranța în rugăciune!

    Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a adus la Iași și în acest an, în...

    Neamț. Minor amenințat și șantajat să plătească aproximativ 1.500 de lei

    Un minor de 15 ani din Târgu-Neamț a fost amenințat, „cu acte de...

    FOTO. Accident la Poiana Teiului

    Un accident a avut loc în această dimineață pe DN15B, în comuna Poiana...

    FOTO. Amendă de 4.000 de lei și aproape 5 m.c. de lemn confiscat de polițiști la Dumbrava Roșie

    Joi, 15 octombrie, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat...

    FOTO. Incendiu la parterul unui bloc din Roman – cauza nu a fost stabilită

    Un incendiu a izbucnit la parterul unui bloc din de pe Bulevardul Roman...

    Vaslui. Incendiu lângă școala din Bogești – o persoană a fost surprinsă în interior

    Un incendiu a afectat o locuință din localitatea Bogești, comuna Pogana, județul Vaslui....

    Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc

    S-a încheiat etapa națională a concursului „Cel mai bun pădurar”, organizată de Regia...

    Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună

    Administrația locală din comuna Farcașa îi invită pe cetățenii cu domiciliul în comună,...