0:00

Partidul Neamţ contra Ceahlăul ’99 pe Borzoghean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Nu, nu este campanie electorală și nici nu este vorba despre formarea Partidului Neamț, dezideratul de veacuri al politicienilor noștri, dar totul este cât se poate de real.  Anunțul făcut de Iulian Boghian, directorul de marketing al echipei FC Ceahlăul, este unul ce ne pune în temă cu meciul (greu) pe care îl vor juca politicienii, pe data de 16 iulie, contra fostelor glorii de la Ceahlăul, care au terminat neînvinși dubla cu Juventus Torino, în vara anului 1999, din Cupa UEFA Intertoto. Politicienii vor fi antrenați (să joace eficient) de deputatul Ioan Munteanu. Fără Dan Vasile Constantin și Ioan Chelaru (marii absenți ai meciului demonstrativ), politicienii, care până mai ieri provocau discuții aprinse în Consiliul Județean și în presă, vor lăsa deoparte dosarele Apa Serv și ale Spitalului Județean și vor încerca să răstoarne calculele hârtiei, pentru a învinge echipa antrenată de Viorel Hizo, care în urmă cu 14 ani a fost egala celebrei Juventus Torino. Îi vor ajuta în acest sens câțiva ”Old Boys” cu (re)nume, precum Vamanu, Ivanov, Florin Prunea și Vasile Miriuță, actualul antrenor al formației pietrene.

Meci de cinci stele

Gheorghe Ștefan, Laurențiu Leoreanu, Culită Tărâță, George Lazăr, adică primarii de Piatra Neamț și Roman, alături de prefectul județului și câțiva parlamentari de Neamț vor face parte din echipa politicienilor. Ei vor fi ajutați să câștige meciul contra Ceahlăului 1999, de Florin Prunea, actualul președinte a echipei CSMS Iași, Leon Ivanov, Vasile Vamanu, „Baba“ Ungureanu, frații Mironaș, Vasile Miriuță, sau Lucian Amarghioalei, administratorul stadionului, cel care în anii ’70 a făcut parte din lotul formației Steaua. Numai că echipa militară, care pe timpul dictaturii comuniste a avut ”priză” la cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, nu era mulțumită de numele jucătorului Amarghioalei, astfel că el apărea în cotidianul “Sportul” cu prenumele Lucian. Iulian Boghian, directorul de marketing al Ceahlăului, garantează ”rețeta succesului”: un meci demonstrativ, organizat pe 16 iulie, de la ora 19.30 și comentat de maestrul Cristian Țopescu. Adversari le vor fi Câmpeanu, Lefter, Ilie, Marc, Botez, Enache, Mihai Ionescu, sau Şoimaru, antrenați de Viorel Hizo și Toader Șteț. Maseur va fi celebrul Gigi Matache, cel care a avut grijă de fotbaliștii care au promovat pentru prima oară în Liga I în anul 1993.

Politicieni contra fotbalişti

”Invitații vor lua cuvântul în deschiderea manifestării și vor vorbi despre eveniment, despre cei 20 de ani pe care Ceahlăul i-a avut în Ligă (n.r.: cu întreruperi). Mă refer la domnii Viorel Măstăcăneanu, din partea clubului Ceahlăul, domnul prefect George Lazăr, posibil domnul Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean și, nu în ultimul rând, domnul primar Gheorghe Ștefan. După aceea vom trece efectiv la treabă cum se spune, adică în jurul orei 19.50 se va cânta imnul Ceahlăului. Ne dorim să-l cânte toți spectatorii, iar pe intonarea imnului, cele două echipe care vor disputa meciul demonstrativ, vor intra pe teren. De o parte vor fi fotbaliștii care au jucat cu Juventus Torino, iar de cealaltă parte vor fi fostele glorii ale Ceahlăului și politicienii din județul Neamț. Domnii Culiță Tărâță, Laurențiu Leoreanu, George Lazăr, Mihai Archip, Liviu Constantin Ilie, actualul director al Direcției de Finanțe Neamț. Nu va lipsi domnul Iulian Pricope, fost fotbalist, domnii Paul Tablan, șeful IPJ Neamț și Cezar Filip, șeful poliției municipiului Piatra Neamț, domnul Gheorghe Ștefan, domnul Viorel Măstăcăneanu și domnul Vicențiu Iorgulescu, din cadrul clubului Ceahlăul. Ne dorim ca în echipă să joace domnul deputat Ursărescu, domnul Luigi Bodo, domnii parlamentari de Neamț Eugen Țapu, Vlad Marcoci, Ionel Arsene, Ioan Moisii, Ioan Munteanu, care și-a exprimat dorința de a fi antrenorul lotului. Vor mai juca în echipa politicienilor Dan Manoliu, vicepreședinte al Consiliului Județean, domnul primar de Târgu Neamț, Vasilică Harpa și domnul Ion Rotaru, primarul localității Alexandru cel Bun”, a precizat Iulian Boghian.

Eveniment de 25.000-30.000 de euro

Nelu Stan și Ilie Costin se vor ocupa de masajul jucătorilor, iar doctorii  Valeriu Andrița, Ioan Lazăr și Dan Dorin Morenciu, supervizați de Costache Andone, se vor preocupa minut de minut de sănătatea politicienilor, fără să facă deosebire de culoarea politică sau de interese. Lotul formației Ceahlăul, pentru sezonul 2013-2014, va fi prezentat timp de jumătate de oră, pe pista stadionului, iar apoi trupele Heaven și Phoenix vor concerta. Spectacolul se va încheia cu intonarea imnului Ceahlăului. Între timp, în sectoarele în care au fost amenajate lojele, va avea loc o prezentare de vinuri. ”Costurile evenimentului le estimăm în jurul sumei de 25.000-30.000 de euro”, a mai precizat Iulian Boghian. Pentru spectacolul de pe 16 iulie, care începe la ora 19.30, pe Stadionul Municipal ”Ceahlăul”, s-au tipărit aproximativ 10.000 de bilete, care au fost scoase încă de ieri la vânzare, după cum ne-a asigurat Iulian Boghian. Oficialul pietrenilor a dezvăluit și preţul acestora : 10 lei la peluze, 25 lei la tribuna VIP II, Tribuna I (sectoare A, C şi D), 35 lei – Tribuna a II-a, 50 lei – VIP I şi 100 lei – lojă. Biletele se pot procura de la stadion şi punctele amenajate în apropierea Pieţei Centrale şi a magazinului ALTEX.

Partidul Neamţ contra Ceahlăul ’99 pe Borzoghean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Partidul Neamţ contra Ceahlăul ’99 pe Borzoghean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Partidul Neamţ contra Ceahlăul ’99 pe Borzoghean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Partidul Neamţ contra Ceahlăul ’99 pe Borzoghean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentSINAXAR: Sfânta Mare Muceniță Eufimia; Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei; Sfântul Cuvios Leon din Mandra
Articolul următorPersonaj nou în metoda „Accidentul”

2 COMENTARII

    • Cum draq sa iei vreun juc cu „sumele astea”?Care sume?Spectacolul costa 25-30 mii e,iar in medie3-4 e pe bilet,inmultit cu nr de spect=chiar pretul evenimentului,daca nu si mai putin chiar(sunt sigur ca nu vor fi 10 000 de spectatori).Deci vb fara SA GANDESTI!!!

Comentariile sunt închise.