Partidul lui Geoană, salvarea UNPR-iștilor care nu vor cu PSD

simionica 2015 01Pentru că de la București nu au mai primit nici un răspuns legat de cele trei cerințe, UNPR-iștii nemțeni care nu au fost de acord cu protocolul semnat cu PSD au găsit soluția pentru localele din 2015 – Partidul Social Românesc al lui Mircea Geoană.

„Comparativ cu alți oameni politici, mai mari sau mici, eu îmi păstrez ceea ce mă definește ca și formație. Eu sunt om de stânga și, în aceste condiții, chiar dacă, să spunem forțată de situație, ar fi trebuit să mă duc către o altă doctrină politică, mă duceam, eventual, către centru-stânga, în nici un caz către dreapta. Domnul Geoană ne-a contactat și pe mine și pe colegii demisionari sau demiși de la nivelul județului și împreună am considerat că e bine să păstrăm o echipă și să începem să construim în Neamț pentru Partidul Social Românesc”, a declarat Aurelia Simionică, fosta propunere a UNPR pentru Primăria Piatra Neamț.

După cum anunță Aurelia Simionică, plecare se face în grup, nu individual: „Nu știu să vă spun numărul exact al celor care vor merge spre acest partid, dar pot să vă spun că nu sunt puțini, inclusiv oameni care candidau și care au fost puși în fața faptului împlinit pe ultima sută de metri. Alături de mine sunt în continuare domnii Vasiliu și Bumbu pentru că mergem în echipă. Ei au fost doi oameni de cuvânt pentru mine și nu aveam de ce să apuc singură pe un drum lateral. Eu cred că întăresc și echipa din Partidul Social Românesc, dar, în același timp, dau un semnal de unitate și pentru cei care doresc să vină alături de noi, pe stânga”.

Cât despre candidaturi: „În momentul de față, suntem într-o organizare. Eu nu am luat în calcul neapărat partidul domnului Geoană când am făcut afirmația că intenționez să candidez la Primăria Piatra Neamț. am luat în calcul chiar o candidatură independentă. Dar, dacă se vor finaliza toate documentele și toate negocierile în timp util, există și această posibilitate. La începutul săptămânii viitoare va trebui să depun oricum candidatura. În cursul acestei zile așteptăm și un lider de la București, s-ar putea ca săptămâna viitoare să ajungă chiar domnul Geoană în zonă. Probabil că în acest week-end se va clarifica situația”, ne asigură Aurelia Simionică.

Andreea AMARIEI

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...