Ancheta privind partida de sex din sala de clasă de la Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Borca s-a stins, chipurile, cu sancțiuni.

liceul BorcaCea mai ”severă” se aplică profesorului care, prin absența sa nemotivată de la ore, a facilitat elevilor ”bucuria” unei partide de sex în școală, în timpul neocupat. Profesorul, despre care oficial nu spune nimeni nimic, scapă basma curată, doar cu sancțiunea că nu va mai avea ore la Liceul din Borca. Unde, oricum, nu este titular, ci avea câteva ore, prin detașare. ”Numai școala unde este titular poate să sancționeze profesorul cu desfacerea contractului de muncă, la propunerea reprezentanților de la liceul din Borca”, a spus Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț. Ce școală îl are titular pe respectivul profesor… iarăși nu se comunică oficial. Aparent, ar fi vorba de o unitate tot din zona muntelui, însă posibilitățile sunt destul de multe, de la liceul din Dămuc până la cel din Bicaz. Oricum, se știe sigur că onor conducerea liceului din Borca nu vrea să mai întindă mult pelteaua cu scandalul – ”Am solicitat încetarea detașării domnului profesor respectiv”, a declarat directorul Vasile Amariei -, așa că nu va solicita nimănui sancțiuni pentru profesorul cu pricina, deci acesta se poate considera ”lăsat la vatră” și să-și vadă în continuare de (ne)ținut orele.

Asupra celor doi elevi implicați în ”una mică” în școală planează, în schimb, riscul notei scăzute la purtare și oprirea temporară a burselor profesionale. ”Consiliul clasei a propus scăderea notei la purtare, la 2, și retragerea burselor profesionale”, a precizat prof. Vasile Amariei, directorul liceului de la Borca.

Potrivit modalității de subvenționare, de către stat, a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional, bursa profesională nu se acordă pe o perioadă de 3 luni, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea notei la purtare sub 7. De exmatriculat nici nu încape vorba deoarece, așa cum ne-au explicat reprezentanții ISJ Neamț, elevii fac parte din sistemul de învățământ obligatoriu, de minimum 10 clase. (M.T.)

Articolul precedent7 bărbați prinși în flagrant la braconaj
Articolul următorAnunț important de la Primăria Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

4 COMENTARII

  1. Și chiar de era titular al acelei unități școlare nu înțeleg unde-i ,,vina” profesorului! Sunt atâtea cazuri de a nu putea ajunge la oră, obiective sau mai puțin obiective. Colegii/ directorul chiar nu i-au observat lipsa? Cine a scris articolul este vizibil frustrat de perioada școlarității!

    • Stimate cititor, oricine poate scrie un comentariu, dar asta nu-l face deloc mai inteligent. În cazul dumneavoastră acest lucru este deja demonstrat.Cât despre frustrări…

  2. Poate ca ar fi bine sa vedeti cine este exact profesorul si… cum de vorbeste Stan asa despre el….. veti avea surprize……..

  3. Legile invatamantului ar trebuie sa fie mai aspre ..de aceea nimeni n-are frica de nimeni si ei fac in continuare

Comentariile sunt închise.