Partenerul de afaceri al lui Crăciun, condamnat cu suspendare

Tribunalul Neamţ l-a condamnat, ieri, pe Andrei Ştefan Fichitiu, unul dintre partenerii de afaceri ai lui Marius Crăciun, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la un an de pedeapsă complementară, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Instanţa l-a obligat, de asemenea, la plata a 1,8 milioane de lei către ANAF, asta fiind partea cea mai dureroasă din sentinţă.

Fichitiu a fost judecat separat la Neamţ, în vreme ce dosarul lui Marius Crăciun este pe rolul Tribunalului Bacău. În comunicatul DNA privind sinteza cauzelor finalizate în decembrie 2013 se menţionează: „În perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, inculpatul Crăciun Marius a iniţiat şi constituit un grup infracţional împreună cu inculpaţii Varga Florin-Irinel, Cristea Eduard-Vasile şi alte persoane, grup la care au aderat inculpaţii Varga Cosmin, Nicula Constantin Claudiu şi Fichitiu Andrei Ştefan. Grupul a fost constituit în vederea obţinerii unor importante sume de bani  prin derularea unor ample operaţiuni de comercializare de combustibili, prin intermediul societăţilor comerciale Romspeed Downstream SRL/ Romest One Spedition SRL şi Focus Petroil SRL. Concret, inculpatul Crăciun Marius, în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale Romspeed Downstream SRL, Romest One Spedition SRL şi Focus Petroil SRL, a înregistrat în contabilitatea acestor firme cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, operaţiuni fictive sau a omis să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiuni comerciale constând în restituirea unor sume de bani de către un furnizor din Bulgaria.

La rândul său, inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan, a aderat la acest grup infracţional şi,  în calitate de administrator statutar al SC Focus Petroil SRL, a contribuit la prejudicierea bugetului de stat prin mecanismul evazionist descris mai sus. Prejudiciul total creat bugetului de stat este de 4.687.929 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. O parte din banii obţinuţi prin evaziune fiscală au ajuns în posesia inculpaţilor Crăciun Marius şi Fichitiu Andrei Ştefan prin retrageri de numerar justificate de operaţiuni comerciale fictive”.

Fichitiu a fost judecat în stare de arest şi are dreptul să atace decizia instanţei la Curtea de Apel Bacău. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...