Parteneriat pentru film la Piatra Neamț

dacia panoramic

Inspectoratul Şcolar Județean Neamț și Cinematograful Dacia-Panoramic din Piatra Neamț, ca reprezentant al RADEF RomâniaFilm, au încheiat, zilele trecute, un parteneriat pentru derularea proiectului „Rolul filmului românesc în educarea preșcolarilor și elevilor”. Acesta va consta în susținerea de spectacole cu filme pentru copii și elevi în liceele, școlile și grădinițele din Piatra Neamț pe parcursul anului școlar 2013-2014. Asocierea celor două părți, semnată de inspectorul școlar general, Viorel Stan și Victor Purice, coordonatorul cinematografului, are ca obiective: promovarea filmului românesc realizat după opere literare și istorice; aprofundarea cunoștințelor de istorie universală și istoria românilor, prin dezvoltarea de campanii de documentare; lărgirea orizontului cognitiv și atragerea tinerei generații spre filmul românesc; formarea unei conduite civilizate pe timpul vizionării unui spectacol. Particularitatea proiectului este dată de latura de mobilitate, în sensul că echipa lui Victor Purice va deplasa aparatura de proiecție și sunet la locul vizionării filmelor. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...