Parlamentarii vor vinde magneţi prin boutique-ul propriu

parlament 03

Parlamentarii par să fi descoperit “minunile internetului”. La doar câteva luni după ce şi-a făcut pagină oficială de Facebook, Camera Deputaţilor şi-a propus să-şi modernizeze site-ul, dar şi pe cel de promovare turistică a Casei Poporului. Internauţii vor avea parte chiar şi de un magazin on-line.

Recent, Camera Deputaţilor a lansat un concurs de soluţii pentru “schimbarea la faţă” atât a site-ului propriu, cât şi pe cel al Centrului Internaţional de Conferinţe, care va deveni pagina de internet pentru promovarea Casei Poporului ca destinaţie turistică. După cum se arată într-un document oficial, site-ul Palatul Parlamentului, care vizează “consolidarea imaginii şi percepţiei clădirii ca obiectiv turistic la nivel naţional şi internaţional” va avea şi un magazin on-line. Doritorii îşi vor putea cumpăra în special articole promoţionale, nefiind excluse nici suvenirurile româneşti, respectiv magneţii, insignele sau vederile pe care să apară Casa Poporului, dar nici hărţile turistice. Toate acestea vor putea fi plătite cu cardul.

De altfel, şi străinii vor putea accesa magazinul on-line, descrierea produselor fiind disponibilă şi în limbile engleză şi franceză, şi îşi vor putea alege şi moneda de plată. Cei care vor accesa site-ul Palatului Parlamentului vor putea face şi un tur virtual modern “al sălilor şi galeriilor deschise publicului spre vizitare sau care pot găzdui evenimente organizate”. Turul va cuprinde o hartă interactivă, panorame, dar şi diverse melodii şi sunete. Cum pagina web se adresează inclusiv “turiştilor români şi străini, de weekend, de tranzit sau aflaţi în vacanţă”, ba chiar vizează creşterea numărului lor, aceasta va avea şi un sistem de rezervare a pachetelor turistice de vizitare.

De asemenea, pagina web urmăreşte şi creşterea numărului de clienţi care închiriază spaţii pentru organizarea de evenimente precum mese festive, lansări de produse, seminarii, congrese şi expoziţii. Vom putea lăsa comentarii Şi noul site al Camerei Deputaţilor vizează, printre altele, stimularea implicării “societăţii în procesul legislativ” şi asigurarea suportului pentru desfăşurarea activităţii parlamentare.

În cazul acestuia, “se va asigura integrarea cu platformele sociale Facebook, Twitter, Instagram, YouTube prin posibilitatea de inserare a unor butoane de share către platforme social media”. Totodată, vizitatorii vor putea plasa comentarii pe site, aceştia putându-se autentifica prin intermediul unor platforme sociale. Culori “agreabile pentru ochi”

În ceea ce priveşte site-ul Camerei Deputaţilor, “designul trebuie să fie realizat utilizând o combinaţie de culori şi stiluri agreabilă pentru ochi” şi “să fie atrăgător, cu sobrietatea necesară imaginii unei instituţii publice, dar fără a da impresia de rigiditate”, potrivit aceluiaşi document oficial. De asemenea, site-ul de promovare a Casei Poporului trebuie să fie “atractiv, interactiv, dinamic”. Paginile web ar putea fi gata în vară. 17.000 de euro va costa, maximum, modernizarea site-ului Camerei Deputaţilor şi a celui de promovare turistică a Palatului Parlamentului. (www.pesurse.ro)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...