copil abecedar

Părinții sunt constrânși să bage mâinile în buzunare pentru auxiliare, deoarece se pare că, nici anul acesta, elevii de la clasele I și a II-a nu vor avea manuale noi. Ultimele rezultate ale licitației pentru noile manuale au fost contestate și, în acest context, este greu de crezut că elevii vor putea să mai vadă curând noile manuale. În județul Neamț, potrivit prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al ISJ, s-a dat deja comandă pentru completarea stocurilor de manuale vechi. Cu toate acestea nu se știe când vor apărea acestea.

„Cu banii de la Ministerul Educației, peste 13.000 de lei, au fost cumpărate 2.460 de Abecedare și manuale de Limba română și 2.460 de manuale de Matematică. Comenzile au fost transmise la edituri, dar nu se știe cu exactitate când vor fi onorate”, a spus Laiu.

Un fenomen care se va produce inevitabil îl reprezintă apariția auxiliarelor pe băncile celor mici. Cine suportă costurile pentru manualele alternative? Părinții, care spun că nu pot sta cu mâinile în sân când vine vorba de educația copilului.

„Nu ne-a impus nimeni să le cumpărăm, dar nici n-ai cum să nu-l cumperi, pentru că, dacă vreau să-mi ajut copilul la teme, nu am cum. Până la urmă, vrei nu vrei, tot trebuie să cumperi, pentru că învățătoare ne-a spus, foarte clar, că manualele vechi nu acoperă toată programa”, a precizat un părinte al unui elev înscris la Școala Gimnazială Nr. 2.

Prețurile nu sunt deloc de neglijat când vine vorba de manualele alternative. Numai un manual și caietele de lucru costă între 30 și 50 de lei. În total, pentru un elev de clasa I sau a II-a, părinții ar putea să scoată din buzunar în jur de 200 de lei.

Inspectorul școlar general, prof. Viorel Stan a precizat în mai multe rânduri că apariția manualelor auxiliare pe băncile elevilor nu trebuie să fie condiționată de niciun cadru didactic.

„Cadrele didactice nu au voie să se implice în școli pentru comercializarea de manuale auxiliare sau alte cărți. În contextul în care un manual nu este adaptat programei școlare, poate cel mult să vină cu recomandări. Lipsa manualelor școlare adaptate după programă nu este una simplă și nici nouă. Dacă înainte un profesor spunea că respectiva carte trebuie cumpărată, nimeni nu se opunea. Pentru că profesorul primea un comision din această practică. Tocmai acesta s-a încercat să se elimine. Profesorul nu are voie să se implice în procedurile de achiziție ale manualelor, dar nimeni nu-l poate împiedica să facă recomandări”, a spus Stan.

Cu alte cuvinte, părinților nu le rămâne decât să spere că recomandările profesorilor sunt adaptate după buzunarele părinților.  Amintim că ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a hotărât, pe 18 septembrie, să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I şi clasa a II-a, până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale.

Marian TEODOROF

Articolul precedentPrimăria a preluat 42 de centrale termice de la Locato
Articolul următorPDL își găsește cu greu supleanții