accident-noaptea

* doi soţi şi prietenul lor şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident petrecut, ieri dimineaţă, la Horia

Doi soţi din Piatra Neamţ şi prietenul lor, cu a cărui maşină plecaseră spre aeroport, şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier, duminică dimineaţa, în jurul orei 3.30. Băiatul celor doi, în vârstă de 16 ani, a fost rănit grav şi se află în comă.

Accidentul s-a petrecut pe DN 15 D, la limita dintre Trifeşti şi Horia, în condiţiile în care autoturismul Ford Mondeo cu care se deplasau cei 4 circula cu viteză foarte mare. Maşina s-a izbit de un copac şi s-a rupt în bucăţi, iar ocupanţii au fost aruncaţi în şanţ. Cei doi soţi, în vârstă de 38 de ani, şi prietenul lor, în vârstă de 39 de ani, au murit pe loc. Singurul supravieţuitor, adolescentul de 16 ani a apucat să le spună poliţiştilor că tatăl lui era la volan, apoi a intrat în comă. Suferise multiple fracturi şi era lovit puternic la cap. Medicii de la Roman l-au stabilizat şi apoi l-au trimis la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.

„Locul accidentului arăta înfiorător”, ne-a declarat comisarul şef Dragoş Bălău, şeful Poliţiei Roman. „Autoturismul s-a rupt în bucăţi şi s-a împrăştiat pe o distanţă de 200 de metri. Am găsit motorul într-un lan de floarea soarelui, iar pe şosea numai părţi din caroserie şi bagaje. În primă fază nici n-am putut stabili cine era la volan”.

Ieri dimineaţă poliţiştii au găsit părinţii femeii, care locuiesc în Petricani şi le-au adus la cunoştinţă cumplita veste. Cei doi soţi munceau în Spania, fuseseră acasă în concediu şi urmau să se întoarcă la serviciu. Au apelat la prietenul lor să-i ducă la aeroport la Iaşi, iar acesta a acceptat să conducă doar la întoarcere şi a lăsat volanul pe mâna amicului său. E greu de spus acum dacă bărbatul a adormit câteva clipe şi aceasta a fost cauza pentru care a pierdut controlul asupra direcţiei. Cert este că se grăbea şi circula cu viteză foarte mare. Iar graba a dus trei oameni spre moarte.

Cu două ore înainte de a se produce accidentul de la Horia, poliţiştii au fost anunţaţi că la Zăneşti a fost lovit de maşină un bărbat. Pietonul a fost rănit grav de autoturismul condus de un şofer de 37 de ani din Săvineşti, care nu l-a văzut la timp.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30, s-a mai produs un accident grav pe drumul comunal dinspre Filioara, comuna Agapia. Un bărbat a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea şi s-a răsturnat de mai multe ori. Maşina s-a făcut praf, iar şoferul a fost rănit grav.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentStănița: Comuna are nevoie de asfalt
Articolul următorSenatorul Chelaru: “Nu negociez intrarea în PSD a altor membri”

2 COMENTARII

  1. Eu as vrea sa intreb,dar ce rost are graba…dak sti o ora fixa sa ajungi undeva,iti planifici totu!!!!!Si pe langa cu un copil tu mergi ca nebunu’?

  2. Gaby, hai sa iti spun ceva. Nimeni nu stie cu exactitate ce s-a intamplat acolo. Se speculeaza ca soferul a adormit la volan si ar fi scapat piciorul cam tare pe acceleratie. Poate s-au trezit destul de greu si se grabeau sa nu piarda avionul. Sunt foarte multe intrebari la care nu se va gasi un raspuns. Numai ei stiu daca se grabeau cu un motiv anume sau era doar teribilism.

Comentariile sunt închise.