Părinții agreează „Școala de după școală”

elevi carti

Nu mai puțin de 13 școli s-au aliniat la cerințele părinților și au introdus în „orar” programul „Școala după școală”. Potrivit metodologiei, „Școala după școală” cunoscută și sub numele de “after school” sprijină şi completează partea educaţională prin programul de pregătire a lecţiilor şi dezvoltă la elevi abilităţi şi competenţe de socializare prin participarea acestora la activităţi extracurriculare şi non-formale. Toate acestea se fac după orele de curs.

Cei mai mulți părinți care optează pentru acest program sunt cei care, din diverse motive, nu-și pot lua copiii de la școală după orele de curs. Pe de altă parte, părinții care își lasă copiii la acest tip de program scapă de corvoada temelor pe care elevul le are de rezolvat pentru acasă. De știut, pentru cei care aleg acest program, că există și cheltuieli pe măsură. Astfel, pentru un elev, părinții pot scoate din buzunar sume cuprinse între 150 de lei și 200 de lei. Cei care optează ca micuțul lor să fie hrănit în timpul programului vor trebui să plătească suplimentar.

Potrivit Inspectoratului Școlar Neamţ,13 unităţi şcolare implementează acest program: Şcoala Gimnazială „V. Alecsandri” Roman, Şcoala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamţ,  Şcoala Gimnazială nr. 5 Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială nr. 8 Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială nr. 11 Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială „Costache Negri” Roman, Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig, Liceul Tehnologic “Spiru Haret” Piatra-Neamţ, Liceul Tehnologic Vânători, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială “Constantin Panţiru” Grinţieş, Şcoala Gimnazială “Vasile Mitru” Taşca, Şcoala Gimnazială Tupilaţi. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...