În lungul şir de ani de osândă, în situaţii şi locuri diferite, mai mulţi preoţi care m-au cunoscut mi-au propus ca după eliberarea din închisoare să urmez Teologia sau să mă călugăresc. Fiecăruia i-am răspuns cam în aceiaşi termeni: misiunea este prea mare şi această obligaţie pe care mi-aş lua în faţa societăţii şi în faţa lui Dumnezeu m-ar strivi. Îmi dau seama că nu pot să-mi iau această răspundere. Dacă aş deveni ostaşul lui Dumnezeu, ar trebui să merg numai pe căile indicate de Iisus Hristos şi păcătosul de mine mă tem să nu calc pe alături. Atunci, totul din mine s-ar dărâma şi m-aş considera un om învins. În vara anului trecut, la Mănăstirea Petru Vodă, după ce mi-am spus necazurile mele şi păcatele, părintele protosinghel Iustin Pârvu mi-a zis: – Grigore, uite ce-ţi propun eu, vino aici la mănăstire şi te fac călugăr. Vom fi împreună şi la bine şi la greu şi te voi ajuta în orice situaţie să urmezi Cuvântul Domnului. Lumea ţi se va deschide şi cerul pe care cu atâta dragoste îl priveşti îţi va fi mereu deschis. M-am întors cu ani în urmă şi mi-am amintit de propunerea acelor preoţi din închisoare, care îmi cereau acelaşi lucru. – Nu pot, părinte Iustin, i-am răspuns, povara pe care mi-aş lua pe umeri m-ar doborî. Ca slujbaş al Domnului, nu pot înţelege să privesc în lături, ci numai înainte şi numai în zări albastre… A zâmbit părintele şi mi-a spus să mă mai gândesc şi să trec pe la mănăstire cel puţin o dată pe lună. M-am ridicat de pe scaun cu părere de rău şi, în urma acestui răspuns pe care i l-am dat, mă vedeam în poziţia unui om mărunt, aflat în faţa unui uriaş… În decursul a numai 11 ani, începând cu 1992 şi până la acea oră, iată realizările acestui sfânt în viaţă cu care împărţisem cândva celulele Aiudului: mănăstirile “Petru Vodă”, Urecheni, Rădeni, Blaj, mănăstirea de maici “Petru Vodă” şi Capela Aiud, de la Râpa Robilor. Urmează apoi şcoala de copii, azilul de bătrâne şi un laborator de plante medicinale. Am părăsit chilia părintelui care reuşeşte zi de zi, timp de 18 şi chiar 20 ore din cele 24 ale zilei, să primească enoriaşi din toată ţara şi să le ascultă nevoile, durerile şi dezastrele vieţii. Fiecăruia în parte, în afară de o vorbă bună, un sfat, îi găseşte o soluţie, o cale de ieşire înspre lumină. Am căutat să fac o comparaţie între persoana mea şi a lui, şi mi-am dat seama că o paralelă aproape nu poate exista pentru că deosebirile dintre noi sunt mari, în timp ce asemănările sunt puţine… Când am părăsit mănăstirea, mi-am întors privirile în urmă şi am încercat sentimentul că, ajuns până în poarta raiului, am fost nevoit să mă întorc pe pământ…
Grigore CARAZA
