0:00

Părintele Ghervasie de la Pocrov a trecut la Domnul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Marţi a fost oficiată slujba înmormântării protosinghelului Ghervasie Gheorghe, care a îndeplinit funcţia de egumen al schitului timp de peste trei decenii. La slujba oficiată de 30 de preoţi au participat numeroşi credincioşi din împrejurimi, prieteni şi cunoscuţi ai părintelui. Din partea Mitropolie Moldovei şi Bucovinei, a participat arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamţ. La finalul slujbei, arhim. Benedict Sauciuc a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a protosinghelului Ghervasie Gheorghe: „Faptul că părintele Ghervasie a mers la Schitul Pocrov când nimeni nu mai era acolo a însemnat foarte mult. A restaurat schitul şi de aceea putem spune că este al doilea ctitor după Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Părintele Ghervasie a venit la Pocrov în plin regim comunist, dând un nou suflu schitului. A reparat biserica şi corpul de chilii. Singur fiind, se lupta cu animalele, dar şi cu presiunile din partea potrivnicilor Bisericii. Cu toate acestea, a ţinut flacăra credinţei aprinsă la Pocrov”.

Articolul precedentMănăstirea Tazlău, o biserică vitregită de vreme şi de oameni
Articolul următorUn autor care “se râde” de textele scriitorilor

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.