Ieri, s-au împlinit 15 ani de la plecarea marelui părinte duhovnic Ilie Cleopa la cele veşnice. În “Viaţa părintelui Cleopa Ilie”, scrisă de arhim. Ioanichie Bălan, cunoscutul autor al “Patericului românesc” povesteşte un crâmpei din viaţa părintelui, perioada când acesta a fost nevoit să se refugieze în munţi, ca urmare a unei anchete a securităţii la Slatina.
Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a înflorit mult, numărându-se printre cele mai organizate mănăstiri din ţara noastrã. Acum avea peste 80 de vieţuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sărbători să asculte sfintele slujbe şi predica Părintelui Cleopa, care mişca inimile tuturor. Astfel toate se desfăşurau în pace şi cu bună rânduială. Însă Părintele Cleopa spunea în taină către ucenicii săi: “Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihăstria, unde m-am călugărit şi am trăit atâţia ani”. Diavolul însă, care nu doarme niciodată, nu putea răbda buna nevoinţă şi armonia monahilor din Mănăstirea Slatina. De aceea a îndemnat securitatea de atunci să facă o anchetă amănunţită în obştea acestei mănăstiri. Sosind noaptea,organele de securitate au venit într-un număr mare, au cercetat şi ameninţat pe stareţ şi pe cei mai de seamă din mănăstire. La urmă au reţinut pe câţiva dintre ei, în frunte cu Părintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc şi fratele Constantin Dumitrescu. Ducându-i la Fălticeni, i-au anchetat toată noaptea. Atunci Părintelui Cleopa i se reproşa: “Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Gheorghe şi mâine Vasile şi este sărbătoare, iar oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucrează!” Părintele Cleopa însă le răspundea: “Cum să nu spun că este sărbătoare, dacă este scris în calendar de Sfânta Biserică?” La sfârşit i-au spus părintelui să nu mai facă propagandã religioasă şi i-au dat drumul. Ajungând noaptea la mănăstire, Părintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul său şi, cu sfatul lui, s-a retras în tainã, împreună cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Munţii Stânişoarei şi în alte locuri necunoscute de noi, până s-au liniştit tulburările de la Slatina. Unul altuia se spovedeau şi aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împărtăşeau la două-trei săptămâni, ei nefiind împreună tot timpul. Au stat ascunşi multă vreme în pădurile din preajma satelor Negrileasa şi Ostra, adăpostindu-se la o stână părăsită şi primind alimente odată pe lună de la un bun creştin, pe nume Straton. Mulţi lupi erau atunci prin Munţii Stânişoarei, dar cei care le aduceau de mâncare nu se temeau de ei, pentru rugăciunile celor doi pustnici tăinuiţi. După întoarcerea sa la Sihăstria, Părintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munţi: “Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau «prietenii» mei. Care erau aceştia: moş martin şi vicleana vulpe. Cu «moşul» scăpam mai ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof şi pleca; dar cu vulpea nu era tot aşa. Ea venea noaptea până la uşa bordeiului şi dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea ea grijă! Odată am uitat ceaunul în care făceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fără nici o ruşine şi a început să mănânce. Eu am văzut-o pe ferestruică şi am ieşit afară. Ea, când m-a văzut, a dat să fugă, dar toarta ceaunului i-a căzut după cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi părea rău de ceaun, că nu mai aveam în ce să fac mâncare. Fugeam după ea şi strigam: «Lasă ceaunul!…» Dar ea, tot vicleană. S-a apropiat de o creangă, a agăţat ceaunul, a scos capul şi a fugit. Eu am fost bucuros că mi-a rămas ceaunul!”.
Nicolae SAVA
