În “Viaţa părintelui Cleopa Ilie”, scrisă de arhim. Ioanichie Bălan, cunoscutul autor al “Patericului românesc” povesteşte un crâmpei din viaţa părintelui, perioada când acesta a fost nevoit să se refugieze în munţi, ca urmare a unei anchete a securităţii la Slatina. “Pânã în primãvara anului 1952, Mãnãstirea Slatina a înflorit mult, numãrându-se printre cele mai organizate mãnãstiri din ţara noastrã. Acum avea peste 80 de vieţuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sãrbãtori sã asculte sfintele slujbe şi predica Pãrintelui Cleopa, care mişca inimile tuturor. Astfel toate se desfãşurau în pace şi cu bunã rânduialã. Însã Pãrintele Cleopa spunea în tainã cãtre ucenicii sãi: ”Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihãstria, unde m-am cãlugãrit şi am trãit atâtia ani”. Diavolul însã, care nu doarme niciodatã, nu putea rãbda buna nevointã si armonia monahilor din Mãnãstirea Slatina. De aceea a îndemnat securitatea de atunci sã facã o anchetã amãnunţitã în obştea acestei mãnãstiri. Sosind noaptea,organele de securitate au venit într-un numãr mare, au cercetat si amenintat pe stareţ si pe cei mai de seamã din mãnãstire. La urmã au reţinut pe câţiva dintre ei, în frunte cu Pãrintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc şi fratele Constantin Dumitrescu. Ducându-i la Fãlticeni, i-au anchetat toatã noaptea. Atunci Pãrintelui Cleopa i se reproşa: ”Dumneata sabotezi economia naţionalã şi spui cã astãzi este Gheorghe, şi mâine Vasile şi este sãrbãtoare, iar oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucreazã!” Pãrintele Cleopa însã le rãspundea: ”Cum sã nu spun cã este sãrbãtoare, dacã este scrisã în calendar de Sfânta Bisericã?” La sfârsit i-au spus pãrintelui sã nu mai facã propagandã religioasã şi i-au dat drumul. Ajungând noaptea la mãnãstire, Pãrintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sãu şi, cu sfatul lui, s-a retras în tainã, împreunã cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Muntii Stânişoarei şi în alte locuri necunoscute de noi, pânã s-au liniştit tulburãrile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau şi aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împãrtãşeau la douã-trei sãptãmâni, ei nefiind împreunã tot timpul. Au stat ascunşi multã vreme în pãdurile din preajma satelor Negrileasa şi Ostra, adãpostindu-se la o stânã pãrãsitã şi primind alimente odatã pe lunã de la un bun creştin, pe nume Straton. Mulţi lupi erau atunci prin Munţii Stânişoarei, dar cei care le aduceau de mâncare nu se temeau de ei, pentru rugãciunile celor doi pustnici tãinuiţi. Dupã întoarcerea sa la Sihãstria, Pãrintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munţi: ”Când eram prin pãdure, pribeag, mã mai cercetau ”prietenii” mei, care erau aceştia: moş martin şi vicleana vulpe. Cu ”moşul” scãpam mai ieftin. Când îl auzeam mormãind, îi aruncam câte un cartof şi pleca; dar cu vulpea nu era tot aşa. Ea venea noaptea pânã la uşa bordeiului şi dacã, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afarã, bucuria ei. Avea ea grijã! Odatã am uitat ceaunul în care fãceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fãrã nici o ruşine şi a început sã mãnânce. Eu am vãzut-o pe ferestruicã şi am ieşit afarã. Ea, când m-a vãzut, a dat sã fugã, dar toarta ceaunului i-a cãzut dupã cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi pãrea rãu de ceaun, cã nu mai aveam în ce sã fac mâncare. Fugeam dupã ea şi strigam: ”Lasã ceaunul!…” Dar ea, tot vicleanã. S-a apropiat de o creangã, a agãţat ceaunul, a scos capul şi a fugit. Eu am fost bucuros cã mi-a rãmas ceaunul!”
