Polițiștii criminaliști au demarat o anchetă după ce aseară, 2 octombrie, o fată de 16 ani a fost găsită înecată în cadă, la locuința ei din municipiul Piatra Neamț. A fost și un apel la 112 aseară, dar din păcate cadrele medicale care au ajuns la locul solicitării nu au mai putut ajuta fata, găsită în stop cardiorespirator. În comunicatul transmis astăzi de Serviciul de Ambulanță Neamț se precizează că la ”ora 19:10, Izvoare, pacientă sex feminin, 17 ani, diagnostic: SCR fără răspuns la manevrele de resuscitare cardiorespiratorie, decedată prin înec; pacienta a rămas la locul solicitării”.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili exact cauza decesului. ”A fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și urmează ca necropsia să stabilească cu exactitate cauzele care au condus la deces. Din examinarea inițială efectuată de medicul legist nu au fost constatate urme de violență de niciun fel”, a declarat procurorul Irina Brândușa Ghilan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. Din primele date ale anchetei, reiese că nu au fost descoperite urme de intrare prin efracție nici în casă și nici în încăperea unde a fost descoperit corpul victimei.
Fata era eleva Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva” Agapia, în clasa a X-a, specializarea ghid turistic religios. În școală nu se știe dacă fata avea probleme sentimentale sau de altă natură, potrivit mesagerulneamt.ro .
(C.I., G.S.)