Actualizare: Femeia dusă la spital era intoxicată cu fum. În UPU i s-a administrat oxigen și în scurt timp a putut fi externată, potrivit juristului Victor Marghidan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de urgență Piatra Neamț.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un aparat de gătit nesupravegheat sau care s-a supraîncălzit, a precizat Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de urgență Neamț.
Știre inițială: O gospodărie a luat foc, sâmbătă, 27 aprilie 2019, la Gârcina.
Incendiul puternic a cuprins două locuințe și o anexă. Trei persoane s-au panicat, iar o femeie, de 83 de ani, a fost transportată de echipajul SMURD la UPU Piatra Neamț.
Incendiul a fost anunțat la ora 12.45 și pompierii au reușit abia după două ore să stingă flăcările. Cinci echipaje de militari cu 3 autospeciale de stingere și un autocamion au intervenit la solicitare.