Spitalul de Pneumoftizioligie Bisericani este desemnat spital suport COVID prin Ordinul ministrului Sănătății 623 publicat azi noapte, 15 aprilie, în Monitorul Oficial. Este al doilea spital din județul Neamț, pe lângă Spitalul Județean de Urgență, care va interna și trata pacienții confirmați pozitivi la noul virus.

sanatoriu bisericaniTeoretic, sanatoriul Bisericani poate primi pacienții fără simptome și pacienții cu forme ușoare de boală. Există acum 16 paturi disponibile în clădirea unde se află triajul și biroul de internări. Trebuie creat circuit separat și care să asigure protecția celorlalți pacienți și este nevoie de personal medical dedicat. Este nevoie de echipamente de protecție, de medicamente, de dezinfectanți. Sanatoriul este abia în faza de pregătire și se speră că, pentru început, va primi de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț odată cu pacienții, și tratamentele necesare: „Avem la dispoziție 16 paturi, clădirea este separată de cea cu pacienți tuberculoși, dar trebuie să facem niște compartimentări ca să asigurăm circuitele adecvate. Am discutat cu conducerea de la Spitalul Județean și vor fi internați la noi pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare. Avem echipamente de protecție, dezinfectanți, dar nu avem tratamente, probabil ne va asigura spitalul județean și medicația necesară, în primă fază. Ordinul este abia publicat și ne organizăm, nu știm, deocamdată, când vom putea primi pacienți. Medicul epidemiolog de la Direcția de Sănătate Publică Neamț a fost ieri, la noi, și ne-a dat indicațiile necesare pentru noua organizare a activității medicale”, a declarat Maria Anton, managerul sanatoriului Bisericani.

O altă problemă este că spitalul nu are director medical. Detașarea doctoriței Cristina Iacob Atănăsoaie pe funcție a fost anulată și medicul a fost rechemat la SJU Piatra Neamț odată cu transformarea acestuia în spital COVID. Cum circuitele și protocoalele sunt atributul directorului medical, criza va fi temporar rezolvată prin colaborarea cu DSP Neamț. O altă problemă, deloc de neglijat, este lipsa unui compartiment de terapie intensivă la Bisericani. Este și motivul pentru care sanatoriul va primi doar asimptomatici și cazuri ușoare, în condițiile în care specialiștii atrag atenția că boala evoluează imprevizibil și pacienții cu forme ușoare pot intra brusc în criză.

Existența încă unui spital pentru pacienții COVID era necesară în județul cu 326 de cazuri confirmate, aflat constant pe locurile 3, 4 în țară, și cu 16 decese înregistrate până aseară. Iar vârful îmbolnăvărilor, spun autoritățile, încă nu a fost atins.

(C.I.)

 

Articolul precedentSfânta şi Marea Joi – Sinaxar şi Rugăciune
Articolul următorMăsuri luate de Primăria Târgu Neamţ pentru prevenirea răspândirii coronavirusului