În Roman, marțea de 26 septembrie și-a meritat prostul renume: în două ore, au avut loc două accidente de circulație. Primul, pe la ora 16.20, pe tronsonul urban al drumului european E85, adică pe strada Ștefan cel Mare, în dreptul reprezentanței Renault Nissan. Semaforul ”inteligent”, atât de lăudat, montat ca să oprească traficul de pe un drum european pentru a permite ieșirea facilă a autobuzelor de la TRW, crease cozi de autovehicule pe ambele benzi, de pe ambele sensuri de circulație. Un cetățean din Republica Moldova a uitat, probabil, că e la volanul unui Logan și a încercat să se strecoare printre benzi. A reușit doar să acroșeze un TIR și două autoturisme. Din accident, au ieșit șifonați un bărbat și o femeie, ambii de 35 de ani, care au suferit răni ușoare, dar și Loganul însuși.

O oră și jumătate mai târziu, pe bulevardul Roman-Mușat, în zona ”Doi măgari”, un bărbat a încercat să traverseze mult prea departe de trecerea de pietoni și a fost lovit, în plin, de un autovehicul. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență pentru investigații și intervenții medicale.

Lucrătorii Biroului Poliției Rutiere Roman fac  cercetări în ambele cazuri, pentru a stabili circumstanțele producerii accidentelor și a găsi vinovații. (D.A.)

GALERIE FOTO

 

Articolul precedentCamion radiat din 2011, găsit în trafic încărcat cu lemne
Articolul următorISU Neamţ: Festivitate pentru 4 pompieri ieşiţi la pensie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.