Opt maşini implicate într-un accident spectaculos

accident indicatorUn adevărat carambol s-a produs, în această (30 octombrie) dimineaţă, pe DN2, în apropiere de Sascut (Bacău).

Opt vehicole au fost implicate în tamponări succesive, iar circulaţia, după cum v-am informat, s-a derulat cu dificultate minute bune. Descrierea evenimentului, potrivit IPJ Bacău:

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 52 de ani, din Galați, în timp ce conducea un utilaj (încărcător frontal) pe direcția Sascut-Adjud, s-a angajat în schimbarea direcției de mers spre stânga către un drum agricol, fără a se asigura și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de regulamentar spre Sascut de un localnic de 53 de ani. În urma coliziunii dintre cele două vehicule autoturismul a rămas pe axul drumului, moment în care a fost suprins si accidentat de o autoutilitară care circula pe sensul de mers Bacău-Adjud și de un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria. Ca urmare a impactului, autoturismul și ansamblul de vehicule au părăsit partea carosabilă, iar ansamblul de vehicule s-a răsturnat. Imediat dupa producerea evenimentului rutier, un autoturism care circula pe sensul de mers Bacău-Adjud a intrat în coliziune cu elemente componente ale autoturismului implicat în accident, rămase pe carosabil. Alte trei autoturisme care se deplasau pe același sens au intrat în coliziune față-spate. Bărbatul de 53 de ani, care conducea autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, pentru îngrijiri medicale si a rămas internat. Conducătorul ansamblului de vehicule a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Adjud și nu a necesitat internare. Conducătorilor auto le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...