0:00

Opoziția în pribegie? Aș!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Am auzit noi mai demult cum că pedeleii de la noi e vorba să plece în pribegie pe motiv că premăria le-o luat sediu. Acuma auzim că premăria l-o și vândut cu vreo nouă melearde și s-o acoperit oarece găuri prin cele bănci, judecata fiind una de genul, că nu se cade ca un partid dă opoziție să se lăfăie în ditai sediul ca pe vremea când avea cuțitu` și furculița, bașca mai comanda și muzicanții. Ce-i drept oamenii or primit imediat, tot de la premărie, un sediu mai micuț, proporțional cu procentul din sondajele de opinie, dar destul de încăpător pentru șădințele interne, că și așa nu să înghesuie membri la sta în picioare ori la ascultat plenări ca pe vremuri.

Cu vocile noastre reunite suntem în măsură să o felicităm pe doamna Tudorancea dă la Publiserv, că a ajuns să primească bani acasă fără să facă serviciu. Ani mulți și sănătoși de pensie, să vadă cât mai multe locuri fromoase de la noi și să nu se mai gândească la servici de acum încolo. Acuma nu vă ascundem că petrecerea organizată pentru așa eveniment o fost una de ștaif, cu oameni unu și unu, care nu au făcut economie la urări și cadouri pentru distinsa doamnă. Cumătru zice că doamna nu o să se lase cu una cu două și tot o să-și caute ceva de făcut, că mai știe el câteva persoane, care muncesc la pensie mai abitir decât la servici.

Știți că recent o fost săltat de băieții care nu bat la ușă de două ori, un nene de la Hidroelectrică pe motiv de nu știu ce marafeți strecurați cu dibăcie prin oarece bozonări. Că scandalul e cât Cozla era și normal, dar ce e interesant că sunt și pe la noi oarece domni conectați cu cele vehiculate prin București, adecă alde Brădean, alde Mihăilă. Acuma, nu știm care e genul conexiunilor, dar o seamă de șpioneți povestesc de oarece colegi de la noi ai lui dom` Mihăilă care știu multe și mărunte, bașca că dom` Brădean ar avea pe linie de famiglie oarece pretenari de rang înalt prin oarece zone. Dar când e vorba de corent nu ne băgăm că nu suntem electriceni și nici băieți deștepți, mai multe amănunte se pot găsi pe devece.nt Așteptăm.

Articolul precedentEtapă în Liga a III-a
Articolul următorCele mai frumoase poezii româneşti: Unde sunt cei care nu mai sunt?