0:00

Operatorii economici pot solicita Certificate de Situație de Urgență, care se eliberează exclusiv online și GRATUIT!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGuvernul, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, vine în ajutorul operatorilor economici a căror activitate a fost afectată de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2. Aceștia pot solicita Certificate de Situație de Urgență pe care le pot utiliza în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități de creditare, amânarea la plată pentru serviciile de utilități sau invocarea de forță majoră (doar pentru IMM-uri).

Aplicația dedicată eliberării Certificatelor de Situație de Urgență este activă și poate fi accesată pe platforma http://prevenire.gov.ro

Certificatele de Situație de Urgență sunt emise în două forme:

TIP 1 (ALBASTRU) – pentru întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate (afectați de Ordonanțele Militare).

TIP 2 (GALBEN) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Vreau să îi anunț pe toți operatorii economici a căror activitate este afectată de criza coronavirusului că pot solicita Certificate de Situație de Urgență. Ministrul Economiei, Energiei și mediului de Afaceri Virgil Popescu a anunțat că acest document se eliberează exclusiv online și este Gratuit. Totodată, este important să rețineți că este nevoie de semnătură electronică! Dacă nu există semnătura electronică certificatele de situație de urgență vor fi revocate. Guvernul PNL este alături de toți operatorii economici care sunt afectați de această criză sanitară. Împreună facem România bine”, a declarat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează CSU doar pe perioada existenței stării de urgență în România, la cerere, solicitanților, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS–CoV-2.

Mugur Cozmanciuc Deputat – Președintele PNL Neamț

Articolul precedentNeamț: Tot mai multe amenzi pentru încălcarea restricțiilor de circulație
Articolul următorTânăr din Vânători Neamț răpus de Covid 19 în Italia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.