Un bărbat în vârstă de 61 ani din Cotu Vameş, comuna Horia, a fost găsit mort în această dimineaţă (21 octombrie) intoxicat cu gazele rezultate din fermentaţia vinului. El vorbise de ieri cu nişte cunoscuţi, să meargă la strâns porumbul, iar dimineaţă când s-au dus oamenii să-l ia de acasă nu l-au găsit nicăieri. În cele din urmă au coborât în beci şi acolo au dat de el, inert, lângă recipientele în care fierbea vinul. Au sunat la 112, iar un echipaj ISU şi o ambulanţă au plecat spre locul solicitării. Din păcate, pentru bărbat era deja prea târziu. Era deja mort de câteva ore, cel mai probabil din seara de vineri, 20 octombrie.
În fiecare toamnă se înregistrează astfel de cazuri la nivelul întregului judeţ, acesta fiind primul letal. ISU Neamţ atrage atenţia celor care-şi fac vin în propriile gospodării să păstreze butoaiele şi damigenele în spaţii bine aerisite, în perioada fermentaţiei.
C.M.