La această oră este în desfășurare o anchetă, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului Județean Neamț, în vederea stabilirii autorilor unui omor, comis în dimineața de 23 martie, pe o uliță din Borlești.
Până acum, anchetatorii au stabilit că un grup de cinci bărbați a colindat mai multe localuri din comună, în noaptea de 22 spre 23 martie, folosind ca mijloc de transport o căruță. Din motive pe care niciunul din cei audiați până acum nu a reușit să le explice, dimineață s-au luat la ceartă, apoi la bătaie. Un tânăr de 24 de ani a fost lovit cu sălbăticie, cu ”mijloace proprii” – adică pumni și picioare – și, din nefericire, și-a pierdut viața.
În cursul zilei de astăzi, polițiștii și procurorul criminalist vor trebui să stabilească exact care dintre cei patru a participat la agresiune și în ce fel. Deocamdată este audiat un bărbat în vârstă de 43 de ani. (C.M.)