Rumoare și un pic de panică a creat în rândul profesorilor și elevilor din județul Neamț adresa Ministerului Educației de ieri, 24 februarie, care cerea inspectoratului școlar restricții la deplasări pe fondul virusurilor. Concursuri, simpozioane, schimburi de experiență prin programele europene, olimpiade și așteptate experiențe din „Săptămâna altfel” riscau să fie anulate a la long prin recomandarea de ieri a Ministerului Educației .
În această seară, 25 februarie, situația a fost clarificată după ultima videoconferință a zilei cu Bucureștiul. S-a retransmis în teritoriu mesajul ca cele cuprinse în adresă să fie luate drept recomandări și fiecare inspectorat școlar să convină cu directorii de școli și de programe asupra interesului general. Decizia la care s-a ajuns este ca, acum, după ce toată lumea a fost informată cu măsurile ce previn infecția cu noul coronavirus, să se respecte programările evenimentelor, cu prudența adecvată: „Am participat la videoconferința din această seară, apoi am discutat și cu prefectul de Neamț, și cu reprezentantul ISU Neamț și cele cuprinse în adresa ministerului Educației din 24 februarie sunt recomandări. Am transmis o notă și voi informa toți directorii de școli, ei sunt cei care analizează și dispun în legătură cu activitățile ce vor avea loc în următoarea perioadă. Noi susținem toate activitățile, iar la cele care înseamnă o colectivitate mare de elevi, va fi un cadru medical care să supravegheze. Deplasările în străinătate în zonele care nu sunt afectate se vor face, deci nu sunt motive să fie amânate sau limitate, în condițiile în care nu se justifică”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Situația tuturor activităților școlare și extrașcolare va fi analizată și decisă punctual, pentru ca nici profesorii, nici elevii și nici părinții să nu aibă de suferit. De astăzi, Direcția de Sănătate Publică Neamț a demarat o campanie de informare prin distribuirea în școli a materialelor ce conțin măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus. (C.I.)