Examenele programate pentru obținerea permisului de conducere nu se suspendă, în perioada următoare, pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus. Instructorii auto care au elevi care urmează să susțină proba practică sunt obligați să ia măsurile de protecție impuse. Comisarul șef Lucian Rusu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a declarat astăzi, 11 martie, că probele se vor desfășura conform programărilor. Obligația de realizare a dezinfecției mașinilor de școală revine instructorilor auto: „S-a transmis instructorilor auto ca, înainte de fiecare candidat, să fie dezinfectat autovehiculul de școală: volanul, schimbătorul de viteză, butoanele, mânerul, componentele cu care persoanele vin în contact”, a declarat cms. șef Lucian Rusu, în conferința de presă organizată astăzi de prefectul George Lazăr.
În ce privește programul cu publicul la acest serviciu, recomandarea autorităților este ca doar persoanele care au neapărată nevoie de documente să se prezinte la ghișee, singure, fără rude. Instituția încă nu și-a restricționat programul cu publicul, dar situația se poate schimba în funcție de evoluția la nivel național și a deciziilor luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. (C.I.)