Elevii vor putea evalua cum predă, cum notează, cât de autoritar sau nu este, dacă utilizează metode moderne și inovative la oră un profesor. Modelul fișei de feedback împreună cu metodologia au fost oficializate ieri, 8 iunie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Ordinului ministrului Educației 3.864/2021.

obreja cafea

Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Neamț, recomandă o comunicare efectivă între profesori și elevi pe marginea concluziei desprinsă din părerea elevilor exprimată prin acest feedback – în mod anonim. „Dacă profesorul este corect, își face analiza răspunsurilor, le și prezintă elevilor ce vrea să facă, pentru că orice activitate la clasă este și un experiment didactic pe viu”, a declarat astăzi Mihai Obreja la emisiunea live „Cafeaua de dimineață”, pe care o puteți urmări integral de la minutul 37 aici .

Evaluarea din partea elevilor se face la solicitarea cadrului didactic. „Fișa prevăzută în anexă poate fi completată cu alte aspecte considerate relevante de cadrul didactic care solicită feedbackul sau de către conducerea unității de învățământ. Feedbackul, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, se acordă la sfârșitul fiecărui semestru, după încheierea situației școlare. Cadrele didactice pot solicita feedback suplimentar și pe parcursul semestrului, prin aplicarea altor instrumente”, se prevede în noul ordin.

Aceste evaluări pot fi luate în considerare de directorii de școli care vor să țină cont – în mod obiectiv – de părerea elevilor – de dorit obiectivă – în relația cu profesorii. „În vederea identificării unor modalități de îmbunătățire a calității procesului educațional și a relațiilor dintre părțile implicate, la nivel de unitate de învățământ, directorul unității poate solicita corpului  profesoral  rezultatele procesului de analiză a feedbackului, în limita prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a unității. Este interzisă solicitarea selectivă, adresată doar anumitor cadre didactice, a acestor rezultate”, mai prevede metodologia.

Formularul de feedback conține 16 întrebări la care elevul să răspundă, doar cu privire la activitatea la ore a profesorului respectiv.

fisa feedback semestrial elev scaled

C.I.

Articolul precedentAnunț. Spălătorie auto de închiriat în Târgu Neamț
Articolul următorLiceenii remarcabili din Neamț se pot înscrie pentru Bursa Cupio