De la 1 septembrie 2022 școlile din preuniversitar vor funcționa după câteva reguli noi. Față de ce a fost până acum, sunt minim 10 schimbări majore în noul Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, publicat sub forma Ordinului Ministerului Educației 4.183 în Monitorul Oficial din 6 iulie. Pe baza cadrului general, fiecare școală își face un regulament propriu.
Principiile după care funcționează școala românească – legalitate, dialog, consultare, autonomie – au rămas aceleași. „Art. 3 al. (1) Unitățile de învățământ se organizează și funcționează pe baza principiilor stabilite în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. (2) Conducerile unităților de învățământ își fundamentează deciziile pe dialog și consultare, promovând participarea părinților la viața școlii, respectând dreptul la opinie al elevului și asigurând transparența deciziilor și a rezultatelor, printr-o comunicare periodică, adecvată a acestora, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Art. 4 Unitățile de învățământ se organizează și funcționează independent de orice ingerințe politice sau religioase, în incinta acestora fiind interzise crearea și funcționarea oricăror formațiuni politice, organizarea și desfășurarea activităților de natură politică și prozelitism religios, precum și orice formă de activitate care încalcă normele de conduită morală și conviețuire socială, care pun în pericol sănătatea, integritatea fizică sau psihică a copiilor/elevilor sau a personalului din unitate”.
Teoretic, printre schimbările nou adoptate este și cea referitoare la eliminarea colectării de bani de la părinți, însă nu este prevăzută vreo sancțiune sau măsuri pentru cazul când o astfel de situație apare. În schimb, se permite contribuția bănească din partea părinților, sub formă de sponsorizare și se prevede drept abatere disciplinară implicarea profesorilor și a elevilor în strângerea sau gestionarea sponsorizărilor, la art. 140: „În baza hotărârii adunării generale, comitetul de părinți poate decide să susțină, inclusiv financiar prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a unității de învățământ și a grupei/clasei. Hotărârea comitetului de părinți nu este obligatorie.
(2) Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinți. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinți sau reprezentanți legali.
(3) Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea și/sau gestionarea fondurilor.
Noutățile evidențiate se referă la:
- Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.
- Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.
- Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
- Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.
- Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).
- Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.
- Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.
- Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.
- Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
- Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.
C.I.