Oare peste Ozana nu se pune șăf de la pesedeu?

Ne-am adus aminte brusc, că în anume vremuri când un senior al tărăniștilor avea nepoți în fiecare județ, ne-am procopsit cu un electronist ministru la agricultură, pe care nu l-o întrebat nimeni, dacă știe cum crește păpușoii în solar. Zilele astea aflăm, că partidoiul care face și desface tot, după ce s-o divorțat de peneleu, are în vedere continuarea tradiției, astfel încât merge o dumă după care, o doamnă de la dom Harpa din cetate, proprietară de magazin și fleașcă de supărată pe tot ce înseamnă concurenție, este în cărți pentru șefia instituției, care lasă mașinile să umble slobode pe șoseli. Acuma, suntem convinși că dacă ajunge pă post, o să ia niște amenzi mașinile concurenței, că o să le convină să facă aprovizionarea pe jos, ca să nu mai zicem, că treaba asta pare pusă cu mâna, ca să nu mai facă glas doamna pentru instalarea trâmbițatului hipermarket din buza magazinului mneaei.

 Tot de la dom Harpa den târg, o șpionetă cernită la veșminte ne-o povestit una despre un domn părinte stareț la o mănăstire care-i numa cu numele, că are oarece problemuri cu pământurile. Mnealui are pe rol mai multe cereri pentru căși și terenuri în târg, numai că are o opoziție gheboasă din partea altor truditori din aceeași breaslă, care la rândul lor râvnesc la proprietăți de pleașcă în schimbul unor vorbe bune puse la Sfântu Petrea. Acuma, nu-i cușher să ne punem curmeziș cu dorințile cinstitelor fețe, dar nu înțelegem la ce le trebe, că din ce știm și am văzut, au tot înainte, fie primit. Plus de asta, oare nu se gândesc la o seamă de enoriași, că trăiesc de azi pe mâine și că sunt năpădiți de nevoi? Se pare că nu prea, că nu este în atribuțiile lor să se uite la așa ceva când e vorba de bănet.

 În ziua de azi, dacă vrei să-ți faci partid, pe lângă membri și doctrină e musai nevoie și de un sediu. Dacă la primele două cerinți se mai poate cârpi pe ici colea, când e vorba de sediu .. trebe plecăciuni unde trebe. Așa se face că un partiduleț mic, dar vioi la interes, o primit cu chirie un spațiu într-o clădire den centru, fapt care o stârnit invidia altor partide la fel de mari, dar ceva mai veci în peisaj, în același spațiu fiind râvnite sedii și de ecologiști și de țărăniști. Acuma, când e vorba de politică, e greu de localizat poziția unui partid sau altul, așa că facem și noi apel să li se dea, ca să avem și noi știre unde să ne ducem ca să-i luăm la întrebări. Pe de altă parte, cică n-ar fi lipsit de haz ca partidulețul pomenit la început să se mute în locu pedeleului, care se pare, că o să ia calea codrului, ori în campania agricolă de primăvară. Videm.

Autor:

Ultima ora

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...

Piatra-Neamț Școala de Vară – cursurile Școlii Populare de Artă în vacanță

În perioada 29 iunie-31 iulie 2026, Centrul pentru Cultură...