0:00

Voleiul feminin a marcat în sezonul trecut o creștere a evoluțiilor echipei feminine a LPS Piatra Neamț. Echipa de junioare a profesoarelor Daniela Forman și Carmen Asmarandei a ajuns între primele 8 echipe ale României, participantă la turneul final și, în același timp, pe locul 5 la Olimpiada Sportului Școlar, al cărui turneu final a fost găzduit de Craiova, în vara acestui an. Acum, în campionatul junioarelor, LPS Piatra Neamț ocupă locul doi, după CSS Bacău, la 4 puncte de lider, cu șanse mari de accede la turneul final. LPS Piatra Neamț își poate depăși condiția de outsider în 2015 și se poate bate de la egal la egal cu forțele voleiului juvenil. Între elevele LPS, care s-au clasat între primele 8 echipe din țară, la nivelul campionatului național și, între primele 5, la nivelul liceelor, secundul Oana Iovu, este jucătoarea care s-a dovedit în sezonul trecut, a fi un adevărat lider de echipă, constant, muncitor, înzestrat cu personalitate și farmec, deopotrivă. Putem spune că, în această vară, nu a avut vacanță, ci și-a pregătit serviciul pentru acest campionat.

Dragostea de volei și transferul la LPS

Oana a început să joace volei la o vârstă fragedă, în clasa a șaptea. ”Eram elevă a Școlii numărul 1 din Țibucani și, doamna profesoară Forman m-a remarcat la un concurs de volei de la Sala Obor și mi-a propus un transfer la LPS, unde, mi-a spus dânsa, că voi avea parte de antrenamente, chiar și de două ori pe zi. Am acceptat și, de 8 martie eram tranfserată în clasa a 7-a, la LPS Piatra Neamț, în semestrul doi”, își amintește Oana Iovu. Apoi, au venit, în ordine, colegele, jocurile, obiectivele, turneele, campionatele și, în fiecare toamnă, un nou început de sezon în care și-a împărțit timpul între școală și volei. Așa a ajuns în clasa a XII-a. Într-un sport de echipă, dar mai ales în volei, omogenitatea și relațiile de joc se construiesc mai greu decât o prietenie. Ori, poate prietenia, e chiar baza construcției unei echipe. ”La volei e mai greu, decât în celelalte sporturi. Îți trebuie ani pentru a forma o jucătoare, pentru a-i corecta greșelile tehnice și a o învăța deprinderi corecte, din punct de vedere tehnic. Este nevoie de o anumită constituție și de multă muncă. La volei, fiecare minge se joacă. Nu avem timpi morți, cum se spune, iar jucătoarele nu trag de timp, ca la fotbal”, povestește profesoara Daniela Forman, care suține că e greu să remarci pe cineva după un sezon cu rezultate peste așteptări. ”De regulă, remarc echipa, dar Oana Iovu poate fi un exemplu pentru tinerele care vor să joace volei”, crede antrenoarea LPS.

Puterea exemplului

Jucătoare preferată din România, pentru Oana Iovu? Mai greu, dar, Diana Cărbuneanu, a constituit întotdeauna pentru Oana, un model. Unul din aria celor tineri, care ne confirmă faptul că sunt valori în voleiul românesc juvenil. Trebuie doar puse în valoare. ”Da, Diana Cărbuneanu, poate fi un model pentru fiecare tânăr. Pe mine m-a impresionat întotdeauna puterea de luptă a dinamovistei, cu toate că nu-i e ușor să-și găsească loc între titulare, într-o echipă, ca Dinamo, plină de vedete. Mi-ar plăcea să câștig campionatul național de volei, dar nu cu o echipă anume. Nu țin cu nimeni, în afară de LPS Piatra neamț. M-am atașat prea mult de acest liceu ca să pot să împart dragostea cu o altă formație. Cu o echipă, ori ții, ori nu ții! Nu poți să spui că îți place și de altă formație… ”, este părerea Oanei Iovu. Cum decurge o zi din viața ei de elevă a LPS Piatra Neamț? Povestește chiar ea: ”Mă scol pe la opt, am antrenament, de la 9, până la 10.30. Iau masa de prânz, după care merg la cursuri. Termin în jurul orei 17, iar apoi, am al doilea antrenament, de la 18, la 19.30. Seara, mai apuc să mănânc ceva ușor, să-mi fac temele, să mă uit pe obiectele de a doua zi, iar în jurul orei 23, simt că mi se închid pleoapele de somn. E un program încărcat, dar, dați-vă seama ce searbădă ar fi viața fără colegii de clasă, fără fetele din echipă, fără doamnele antrenoare, sau fără turnee”, povestește secundul LPS Piatra Neamț.

Șanse mari de calificare la turneul final

Oana este optimistă, prin definiție. E suficient să-i dai un motiv de bucurie și zâmbește. Crede că voleiul în România se poate dezvolta și că sunt șanse să se întâmple așa ceva. Ea își propune, ca de la anul să poată reuși să obțină un loc mai bun cu echipa în campionatul național și la ONSS. ”Voleiul în țara noastră se poate dezvolta frumos. Cred asta. Chiar dacă se vorbește de numărul mare de jucători străini, trebuie să muncești pentru a câștiga un loc între titulari. Așa e peste tot, dacă vorbim de globalizare. Trebuie să muncești, ca să poți dovedi că ești bun. Și noi, la anul ne propunem mai mult, cu toate că știm că o să ne fie greu”, crede eleva LPS. Oana Iovu are și un sfat pentru tinerele care vor să se apuce de volei: ”Să muncească mult! Dacă văd voleiul ca pe o posibilitate de a se lansa într-o viitoare carieră de fotomodele, să se ducă în altă parte, să nu încurce pe nimeni. În viață trebuie să știi exact ce faci, ca să știi de ce să te apuci”. În privința viitoarei cariere, Oana, nu-și dorește să ajungă la vreo formație celebră, ci doar în naționala României. Visează, însă, să-și deschidă propria afacere în coafură, manichiură și întreținere corporală, după ce nu va mai practica voleiul. Pasiunea pentru întreținere corporală vine de la grija pentru păstrarea sănătății zilnice și grija pentru o dezvoltare armonioasă. O are ca model, din acest punct de vedere pe Maria Sharapova, iar explicația este una simplă: ”Dacă n-aș fi jucat volei, m-aș fi văzut practicând tenisul. Îmi place tenisul și îmi pare rău că n-am timp să-l practic. Maria Sharapova, este însă și un model de întreținere corporală exemplară, din punctul meu de vedere. Și de admirat, în același timp. Merită să-ți dedici cariera întreținerii corporale, pentru că nu trebuie să ne jucăm cu sănătatea noastră, iar, uneori, acest aspect este neglijat. Femeile spun că n-au timp, dar timpul se face, scurtând din ceilalți timpi”. Până la vremea turneelor finale, unde LPS Piatra Neamț are șanse mari să se califice, mai este timp pentru progres. Oana Iovu e un exemplu de progres într-un sport care îmbină tenacitatea cu arta.

Mihai STOIAN

Articolul precedentComisarul şef Gherasim – reţinut pentru fugă de la locul accidentului
Articolul următorCod portocaliu de vânt pe internet